duminică, septembrie 7, 2025
AcasăLocal BTAccident cu victime pe un drum din județ

Accident cu victime pe un drum din județ

Cinci tineri, dintre care doi minori, au fost răniți după ce au fost victimele unui accident rutier. S-a întâmplat duminică dimineață, pe DN 29 D, pe raza localității Guranda, când șoferul, în vârstă de 19 ani, din Botoșani, a pierdut a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În mașină erau patru tinere din Ștefănești, dintre care două minore, de 15 și 17 ani. Toate victimele au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital. “Răniții au fost stabilizați la fața locului și ulterior transportați la Urgențe pentru investigații suplimentare. Au suferit multiple traumatisme prin accident rutier, însă erau cu toții stabili din punct de vedere hemodinamic”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoșani.

În acest caz, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Mașina avariată a fost ridicată pe platformă de SOS Savencu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
17.7 ° C
17.7 °
17.6 °
68 %
2.2kmh
31 %
D
26 °
lun
29 °
mar
31 °
mie
33 °
J
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când tricourile lor sunt mai bune ca ale noastre.

EDITORIAL

Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...