spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTPermis de conducere din Transnistria cu probleme. Șoferul a fost dat jos...

Permis de conducere din Transnistria cu probleme. Șoferul a fost dat jos de la volan

A plecat la drum cu un camion, dar a dat de probleme la ieșirea din România. Este pățania unui șofer din Republica Moldova, care s-a ales cu un dosar penal chiar înainte de a trece Prutul.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, conducea un autovehicul cu număr de înmatriculare specific Poloniei și s-a prezentat în Punctul de trecere a Frontierei (PTF) Stânca sâmbătă dimineață, pe 15 octombrie a.c. Intenționa să treacă în Republica Moldova, iar la controlul de frontieră a prezentat un permisul de conducere eliberat de către autoritățile din Transnistria.

Acest lucru le-a atras atenția polițiștilor de frontieră, care au efectuate verificări suplimentare. Astfel, după consultarea bazei internațe de date și verificarea documentului cu pricina, cei din PTF Stânca au concluzionat că bărbatul în cauză nu deține permis de conducere valabil. În cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
13.9 ° C
17.6 °
13.9 °
46 %
2.3kmh
5 %
sâm
13 °
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...