spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTPoliţişti antrenaţi să tragă cu arma

Poliţişti antrenaţi să tragă cu arma

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, specializați în pregătire profesională, organizează periodic ședințe de tragere și sesiuni de pregătire tactică a polițiștilor pentru dezvoltarea deprinderilor necesare privind intervenția la evenimente de orice natură.

Potrivit IPJ polițiștii botoșăneni, în funcție de specificul structurii din care fac parte, se antrenează în cadrul ședințelor de tragere, lunar sau bilunar. Antrenamentele se fac atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Acestea au loc sub coordonarea ofițerului responsabil cu pregătirea pe această linie, instructor de tragere, inspector de poliție Prelipceanu Mihai, din cadrul Biroului de Pregătire Profesională.

„Precizăm faptul că utilizarea armamentului din dotare, în timpul misiunilor, se face numai după somaţia legală. În caz de nesupunere, se somează prin tragerea focului de armă în plan vertical sau într-o altă direcţie, presupus sigură, care să nu pericliteze viaţa, integritatea corporală sau bunurile oricărei persoane. În cazul în care, după executarea somaţiei legale, persoana în cauză nu se supune, se poate face uz de armă împotriva acesteia”, au transmis reprezentanţii IPJ.

Ca excepţie, se poate face uz de armă şi fără somaţie. Asta în cazul atacului exercitat prin surprindere asupra poliţistului sau asupra altor persoane. De asemenea se poate folosi arma şi pentru reţinerea infractorilor care ripostează cu arme albe sau de foc, dacă lipseşte timpul necesar pentru somaţie.

„La nivelul instituției noastre, în anul 2022, au fost două situații în care armamentul din dotare a fost utilizat în timpul intervenției polițiștilor, cu respectarea prevederilor legale”, au mai transmis reprezentanţii IPJ.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
40 %
4kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...