Recviem pentru conferința de presă – Dumitru MONACU, scriitor

Este extrem de dificilă stabilirea unei date de naștere a Internetului, în condițiile în care încă din anii ’50 se puneau bazele rețelei, un rol primordial avându-l factorul militar, care a generat o concurență acerbă dintre Rusia și SUA în ceea ce privește plasarea sateliților de comunicații pe orbita Pământului. Așadar, mai bine de o jumătate de secol a trebuit să se scurgă pentru ca fătul cel năzdrăvan să prindă efectiv viață terestră, adică pe la începutul anilor ’90. Din acel moment, multe din îndeletnicirile omului modern urmau să-și dea obștescul sfârșit, strivite de viteza, volumul, complexitatea și universalitatea Internetului. O asemenea victimă este și presa tipărită care, la Botoșani, rezistă și nu capitulează, precum legendarul soldat japonez Hiroo Onoda, care nu s-a predat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, „Monitorul de Botoșani” sfidează efectiv vremurile și își continuă, în paralel cu online-ul, și aparițiile pe hârtie. Una dintre deosebirile esențiale dintre o publicație online și una în format tipărit constă în faptul că niciun jucător de pe piața online nu poate fura știrile și informațiile în secunda doi de la concurență, așa cum se întâmplă acum, ci abia după o zi, ceea ce înseamnă o descalificare clară a „furăciosului” în ochii cititorilor. La Botoșani apar cu mult peste 10 publicații online, ceea ce, dintr-un punct de vedere, ar trebui să fie foarte bine. Din alt punct însă, având în vedere cum rezistă pe piață acestea, este foarte rău, pentru că aproape toate publicațiile scriu la unison despre un anume subiect sau aproape toate publică interviuri, reportaje sau alt gen de articole, plătite cu trei parale rândul, ca la talcioc. De tendințele din presa online profită din plin autoritățile și politicienii care, știind totuși că fără comunicare nu fac nici măcar doi bani, și-au asigurat un control cvasitotal al zonei publicistice prin investiții și strategii … specifice, cum ar spune tovarășii lor „stelați” sau „tresați” din unități. Unul dintre argumentele pe care o să-l invoc acum nu este plicul cu bani primit pe sub ușă după ce jurnalistul a scris ceea ce i se ceruse, ci acel emblematic bastion al jurnalisticii numit „conferința de presă”. În urmă cu mulți ani, fiecare instituție a statului organiza într-o anumită zi din săptămână, la o anumită oră, o conferință de presă la care participau jurnaliști de la toate publicațiile. Fără acreditări, fără invitații, aproape că și fără … buletin! Prima parte a conferinței consta în expunerea de către șeful instituției sau de către purtătorul de cuvânt desemnat a anumitor aspecte esențiale din activitatea consemnată în ultima săptămână. Apoi, urma partea a doua, cu întrebări ale jurnaliștilor, care primeau răspunsuri pe loc sau, în funcție de complexitatea lor, în ziua următoare. Poate pe unii i-am plictisit cu prezentarea modului în care se desfășura o conferință de presă, dar ținând cont că în ultima vreme această cutumă pur și simplu a dispărut din viața comună a instituțiilor și ziariștilor, am considerat că e necesar să clarific subiectul. Astăzi, politicienii și șefii instituțiilor (tot politicieni, până la urmă!) nu se mai complică în a organiza conferințe de presă, în primul rând din cauza pericolului numit „întrebări incomode”. Și apoi, de ce să se complice în a juca teatru și a minți când, în publicațiile lor preferate, poate apărea exact știrea, interviul sau reportajul exact cum își doresc ei? Constatăm astfel că nivelul uriaș de manipulare la care s-a ajuns în zilele noastre are drept cauză principală taman lipsa de informare! O lipsă de informare dorită de politicieni și acceptată de către jurnaliști în schimbul unui venit lunar constant, obținut fără bătăi de cap, fără deplasări inutile la sediile instituțiilor și fără apostrofări sau amenințări din partea șefilor. Astfel, adevărul umblă cu capul spart de-a binelea, din moment ce sunt instituții ale statului în Botoșani despre care lumea nici măcar nu știe că există! Noroc de vizita prefectului din urmă cu ceva timp că au mai aflat și botoșănenii de existența lor! Având în vedere că sunt extrem de multe instituțiile deconcentrate (numărul lor depășește cu mult cifra 50!), măcar o dată pe lună ar trebui interpelate de către jurnaliști despre ce, cum și cât au făcut din ceea ce trebuiau să facă. Din păcate, politica eliminării conferințelor de presă conduce la o beznă totală în această zonă a deconcentratelor. Singura concluzie care se poate trage de aici este că adevărului cu capul spart i s-a dat și un picior zdravăn în fund, fiind trimis la colțul străzii la cerșit și nicidecum în luxoasele săli de conferință ale instituțiilor!