marți, august 26, 2025
AcasăLocal BTViaţă încheiată în ştreang după un dosar penal

Viaţă încheiată în ştreang după un dosar penal

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, şi-a pus capăt zilelor după ce a rămas fără permis. Tragedia a avut loc sâmbătă, chiar în postul Crăciunului.

Vineri, bărbatul a fost oprit de polițiști, pe DJ 297, comuna Sulița. Acesta conducea un utilaj excavator pe pneuri. În urma verificării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, iar permisul i-a fost reţinut.

Întors acasă bărbatul i-a povestit soţiei ce s-a întâmplat, iar la un moment dat i-a spus că nu mai are pentru ce trăi. A doua zi dimineaţă, cei doi au vorbit din nou, însă bărbatul a asigurat-o că nu intenţionează să facă nici un gest necugetat. Ulterior a plecat să facă treburi prin gospodărie. Femeia şi-a văzut la rândul său de treburi, iar la un moment dat a mers într-o anexă unde a avut parte de o imagine de coşmar. Aceasta şi-a găsit soţul cu un ştreang în jurul gâtului.

Femeia a tăiat imediat funia cu un cuţit, iar apoi a sunat disperată la 112 pentru a cere ajutor. La faţa locului a fost trimise echipaje de ambulanţă şi poliţie. Din păcate, însă, cadrele medicale nu au mai putut face nimic. “Decesul a survenit cu câteva ore înainte. Din păcate nu s-au mai impus manevre de resuscitare, fiind constatat decesul”, a spus medicul primar de medicină de urgență Ramona Guraliuc, șeful UPU-SMURD.

Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz. “În cauză a fost deschis un dosar penal, fiind dispusă efectuarea unei autopsii”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
17.8 ° C
17.8 °
15.5 °
62 %
3.6kmh
5 %
mar
24 °
mie
28 °
J
33 °
vin
34 °
S
36 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Copac împodobit cu berze pe marginea şoselei la Stăuceni.    

EDITORIAL

Unul dintre principalele motoare ale dezvoltării și emancipării omenirii este, fără doar și poate, informația. Un adevăr cunoscut în detaliu de bogata familie Rothschild,...

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a zis, ca să fie bine, Să-i pun o poză cu mine. I-am răspuns că-n Botoșani A fost una-n Miorcani...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...