luni, mai 13, 2024
AcasăInternaționalEva Kaili a rămas fără funcția de vicepreședinte al Parlamentului European

Eva Kaili a rămas fără funcția de vicepreședinte al Parlamentului European

Vicepreședinte Parlamentului European Eva Kaili a fost suspendată, sâmbătă, de președinta Roberta Metsola, în urma anchetei declanșate de Justiția belgiană care o acuză pe Kaili de corupție, conform presei internaționale.

Astfel, Metsola „a decis să suspende cu efect imediat toate puterile, îndatoririle și sarcinile care i-au fost delegate Evei Kaili în calitatea sa de vicepreședinte al Parlamentului European”, a declarat un purtător de cuvânt citat de france24,com.

Decizia președintei PE vine după ce aceasta declarase, după reținerea vicepreședintei din Grecia, că „se opune cu fermitate corupției”, adăugând că va face tot ce îi stă în putință pentru a „ajuta cursul justiției”.

Europarlamentar socialist, Eva Kaili a fost arestat vineri, la câteva ore după ce alte patru persoane au fost reținute pentru audieri. Kaili a pierdut și sprijinul familiei politice europene S&D, conform unui mesaj pe Twitter. Kaili, în vârstă de 44 de ani, este partenerul uneia dintre celelalte patru persoane reținute: Francesco Giorgi, asistent parlamentar în cadrul grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, a precizat o sursă France24.com.

O altă persoană reținută este fostul europarlamentar italian socialist Pier-Antonio Panzeri (2004-2019), dar și soția și fiica acestuia, conform unei surse guvernamentale de la Roma citată de AFP și Le Monde.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
7.3 ° C
7.8 °
7.1 °
57 %
1.4kmh
5 %
lun
14 °
mar
14 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...