Noi vrem subvenții! – Dumitru MONACU, scriitor

După socotelile mele, cel mai mănos și mai fertil sol din România se află chiar în București, mai exact în zona Palatului Victoria. Afirm acest lucru bazându-mă pe niște cifre elocvente și de netăgăduit. Astfel, în 2010 din solul respectiv răsăreau 50 de secretari de stat, în timp ce azi, în urma unor lucrări și lucrături, au ițit aproape 200 de secretari de stat. Adică de patru ori mai multă producție de secretari per ministere. Dintre aceștia, cinci dacă nu mă înșel se ocupă chiar cu însămânțările și recoltările, adică, mai la obiect spus, plimbă hârtiile prin tarlaua lui nea Petrică Daea. Trei dintre ei sunt pesediști, unul liberal și unul udemerist. Ei bine, această armată de pârâți mecanizatori de asfalt, sub oblăduirea uncheșului din fruntea ministerului, au ca atribuție generală funcționarea și dezvoltarea optimă a uneia dintre cele mai vechi îndeletniciri ale românului, agricultura. Numai că, în afară de hârtii și declarații sforăitoare, ei nu fac nimic, din moment ce niște fermieri din Ardeal, ajunși aproape la sapă de lemn, s-au apucat zilele trecute, de năduf normal, să arunce pe apa sâmbetei laptele de joi și vineri. În semn de protest pentru faptul că din cauza politicilor și a ajutoarelor lipsă de la guvernanți, în curând vor fi nevoiți să-și închidă afacerile. Prețul de achiziție al laptelui, doi lei și un pic, nu le acoperă cheltuielile, iar procesatorii nu pot da mai mult întrucât la raft s-ar situa ca prețuri peste produsele similare aduse de prin alte țări. Că adaosul comercial practicat de marile hipermarket-uri începe cam de la 60 la sută, iar profitul procesatorului e de 2-3 procente, e o altă chestiune interesantă pe care însă nu o voi analiza acum și aici. Și atunci, pentru procesator devine rentabil laptele de prin alte părți, care, subvenționat, asigură un minim de profit. În loc să caute soluții de stimulare a crescătorilor de bovine astfel încât prețul de vânzare al laptelui să fie atrăgător pentru procesatori, ministrul Daea bate câmpii cu tot felul de găselnițe, care de care mai ciudate și mai hilare. Ultima … bătaie de câmp a avut loc în urmă cu ceva timp la hotelul Rapsodia din Botoșani, unde a ajuns cu „Caravana cunoașterii” Planului Național Strategic 2023 – 2027, program care va gestiona vreo trei miliarde de euro. Bănet, nu glumă! Din păcate, crescătorii de animale nu prea se regăsesc printre beneficiarii programului. Oare chiar nu știu cei cinci secretari de stat în frunte cu ministrul că la Botoșani cam 60 de procente din laptele care ajunge la procesatori este adunat din poartă în poartă de la producători individuali și drept urmare ar fi fost normală o intervenție deșteaptă și eficientă pentru ca lanțul de producție să nu se rupă? Și acești cetățeni individuali, dar și fermierii care se ocupă de creșterea vitelor și care asigură între câteva sute și zece mii litri pe zi pentru procesare, au nevoie de susținere. Cum? Așa cum se întâmplă și în alte state: subvenții. Știu, vor spune unii că acestea se acordă în urma unor negocieri cu UE, dar din moment ce avem atâtea capete luminate în vârful Ministerului Agriculturii (șase cu tot cu ministru!) m-aș fi așteptat la negocieri fructuoase sau, așa cum se întâmplă și la alții, la soluții de întrajutorare financiară mascate sau, mă rog, sub o formă care să nu supere Europa. Repet, așa cum se întâmplă în alte state care, prin politicile lor agrare, dau jos de pe rafturile hipermarket-urilor cașcavalul românesc (care „înghite” între 10 și 11 litri la un kilogram) și vin cu ale lor produse cu preț mai mic rezultat în urma subvențiilor văzute sau nevăzute de către comisarii de la UE. Și așa, șeptelul României și implicit al Botoșaniului s-a diminuat substanțial în ultimii ani, întâlnirea cu o vacă pe ulițele satelor fiind eveniment, nu alta. În schimb, cirezi de boi sunt peste tot! E limpede că s-ar impune niște măsuri urgente, de criză (ca în orice domeniu, de altfel!), numai că ne confruntăm cu două mari probleme la nivel de organism decident adică minister. Prima, se referă la slaba pregătire, lipsa de inteligență economică și boala durutului în fund față de problemele nației la factorii de conducere din minister, iar a doua, la încremenirea instituțională care face ca o măsură să poată fi implementată în practică după un timp atât de lung încât nu mai poate ajuta pe nimeni, operația fiind cumva o reușită dar pacientul deja îngropat și pomenit la parastas. Să nu credeți că lentoarea, prostia (sau neștiința, dacă vreți!), indiferența, aroganța și lipsa de respect față de cetățeni sunt caracteristice numai Ministerului Agriculturii. Nu! Orice instituție a statului este plină de oameni specializați în a pune piedici și nu în a ajuta omul sau firma cu care interacționează. Priceperea, amabilitatea, disponibilitatea, inventivitatea și dăruirea sunt niște atribute dispărute de multă vreme din patrimoniul instituțiilor folosite de către unii pentru doar pentru a-și putea mări averile și puterile. Averi și puteri pe care vor fi nevoiți cândva să le verse la canal așa cum au făcut fermierii din județul Sălaj. Și nici așa nu vor putea scăpa de furia semenilor pe care i-au persiflat și de care și-au bătut joc. „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt, / Să vrem noi sânge, nu pământ! / Când nu vom mai putea răbda, / Când foamea ne va răscula, / Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa / Nici în mormânt!” Mai citiți-l pe Coșbuc, domnilor de la butoane!