spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăSportGhinion în Cupa României

Ghinion în Cupa României

FC Botoşani a avut din nou la tragerea la sorţi a Cupei României. Echipa antrenată de Costel Enache va juca în optimile de finală ale celei mai populare competiţii de fotbal cu Viitorul Constanţa, campioana României en-titre.

Costel Enache s-a arătat dezamăgit că sorţii nu au fost prea blânzi cu echipe pe care o antrenează. „Sunt puţin dezamăgit că sorţii parcă nu au fost aşa de echilibraţi. Nu dorim să ne plângem, dar în primul tur am jucat cu CFR Cluj, liderul Ligii I de atunci, acum cu Viitorul, campioana României, în timp ce alte echipe de prima ligă joacă două tururi cu formaţii din eşalonul doi şi trei. Chiar dacă nu avem Cupa ca obiectiv prioritar, noi avem gena asta de sportivi, de competiţie şi ne dorim să câştigăm indiferent de adversar. Vom face totul ce putem cu mijloacele pe care le avem la dispoziţie să ducem lupta pe cele două fronturi pe care suntem angajaţi cât mai mult timp, pentru că respectăm competiţiile”, a afirmat tehnicianul botoşănenilor.

Oficialii echipei susţin că vom avea parte de încă un meci frumos pe „Municipal”, chiar dacă şi-ar fi dorit poate un adversar mai accesibil. „Am avut un pic ghinion la tragerea sorţi. Ne doream şi noi un adversar mai uşor după ce timp de 300 de minute am fost egali cu CFR Cluj şi apoi i-am eliminat la penalty. Vine Viitorul, o echipă care ştie fotbal, e în revenire de formă şi asta nu doar de la meciul cu Dinamo. La cum îl cunosc eu pe Hagi va veni să joace la victorie la Botoşani, pentru că este foarte competitiv. Dar şi noi avem şansele noastre, iar Costel Enache ştie să scoată maximum din acest grup de jucători. Ne dorim să ne calificăm în sferturile de finală şi cred că şansele sunt de 50%-50%, mai ales că jucăm pe «Municipal» şi vom avea de partea noastră publicul, care ştie să fie al 12-lea jucător”, a spus Cornel Şfaiţer.

La rândul său, Valeriu Iftime, finanţatorul FC Botoşani, s-a declarat încântat de adversarul hărăzit de sorţi, mai ales că meciul din optimi se va juca pe „Municipal”. „Este o tragere frumoasă şi bine că jucăm la Botoşani. Mulţumim lui Dumnezeu că ne dă provocări din acestea frumoase şi aducem echipe puternice pentru publicul botoşănean. Cel mai greu adversar l-am întâlnit în primul tur (n.r. – CFR Cluj). Viitorul este o echipă în formă, dar echipa aceasta în formă am mai bătut-o în campionat odată şi am dominat-o, de ce n-am mai face şi acum? Pentru noi, Cupa nu este un obiectiv major, ci o provocare să vedem până unde putem merge. Oricum, cea mai în formă echipă din acest moment este FCSB. Bine că am evitat-o”, a spus Valeriu Iftime.

Meciul se va disputa la sfârşitul lunii pe Stadionul „Municipal” din Botoşani. Data şi ora vor fi stabilite ulterior de FRF şi deţinătorii drepturilor TV.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
11 ° C
14.6 °
10.6 °
64 %
2.3kmh
0 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...