Doi gogomani sau Dislike și Minusunu – Dumitru MONACU, scriitor

În cele peste 250 de editoriale pe care le-am publicat în paginile „Monitorului de Botoșani” am abordat, de cele mai multe ori cu spirit critic, aproape toate domeniile posibile: politică, social, sănătate, învățământ, economie, educație (normal ar fi fost ca această direcție să se includă în învățământ, dar nu este deloc așa în Românica noastră!) sport, relații umane, hobby-uri și pasiuni, etc. Cum spuneam, peste 90 la sută dintre editoriale au fost atinse de virusul criticii pentru că, vorba cuiva, „avem cu ce!”. Avem ce critica în țara noastră dragă, zeci și sute de ani de-acum încolo. Întotdeauna am încercat să fiu echidistant, obiectiv și pragmatic. Deși în mare parte mi-a reușit acest lucru, constat că oricum și oricât aș scrie despre un subiect, există cineva care nu-mi agreează poziția și mă „recompensează” zilnic cu un dislike, adică un „minus unu” hotărât de vreun resort interior al respectivului. Indiferent ce aș scrie, despre Biblie sau Kamasutra, despre armată sau șatră, despre politicieni sau curve, despre PSD sau PNL, acel cineva probabil întâi apasă pe „dislike” apoi citește articolul. Am încercat să-i găsesc o explicație, o circumstanță atenuantă, dar nu am reușit. Cu siguranță în mintea-i umbrită de frustrări, persoana mea îi este un dușman sadea. Dar ce Dumnezeu i-am făcut? Sau le-am făcut, că e posibil să fie vreo doi trei corifei de planton la butonul „dislike”. Nu le-am luat casa, nu le-am luat funcția, nu le-am luat femeia (eventual, a venit ea singură!), nu i-am calomniat, nu le-am luat pâinea de la gură. Poate i-am persiflat un pic prin epigramele sau pamfletele mele! Asta e singura explicație care stă în picioare. Și, e limpede, prostul nu știe de glumă. Poți să-i faci orice, dar să nu-l iei în balon! Un om deștept ar zâmbi cu amărăciune, ar încerca să elimine cauza și nu efectul, adică scrierea acidă, și ar merge înainte ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Din păcate, prostul, fiind și laș pe deasupra, nu poate reacționa decât vărsându-și otrava-i secretată de niște glande neverosimile din țeastă peste creierul mic și neted care comandă instantaneu apăsarea pe butonul „dislike” de parcă asta i-ar aduce liniștea, satisfacția și motivația de a trăi printre oameni. Probabil, după aceste scrieri, nu voi fi păsuit nici în perioada în care văduvitul frustrat pleacă în concediu și voi beneficia chiar și pe perioada sejurului său bazat pe vouchere de vacanță, de „binemeritatele” dislike-uri ca să îmi apară la sfârșitul articolului, pe lângă cele 20 de plusuri și un „minus unu” din partea lui. Ceea ce nu știe subiectul (sau subiecții, pentru că e posibil să se lucreze în trei schimburi la stabilimentul lor!) este faptul că mă amuză teribil acest „minus unu”, mai ales atunci când abordez subiecte normale, reale și de interes pentru marea majoritate a cetățenilor și nu numai pentru cititorii „Monitorului”, adică acei oameni care au un ghimpe contra puterii actuale interesată doar să cumpere cât mai multă media tocmai pentru a-i prosti pe oameni. Bine, pe el, nu-l poate prosti pentru că nu mai are ce! Probabil chiar dacă într-o zi ar apărea sub semnătura mea, „Tatăl nostru” (ceea ce, evident că ar fi o impietate!), respectivul frustrat ar sări cu „dislike”-ul de rigoare ducându-ne pe o pistă greșită în ceea ce privește religia lui. Am spus „religia lui”? Nu cred să fie una normală, întrucât n-am auzit ca vreo religie să încurajeze ura, frustrarea, lașitatea sau prostia, până la urmă. Oricum ar fi, faptul că azi l-am băgat în seamă îi va schimba cu siguranță traiectoria: ori va deveni fanatic de-a binelea, ori va încerca să atenueze trăsăturile de caracter cu … minus care par să dea pe dinafară. Personal înclin să cred că îndârjirea îl va împresura din toate părțile și drept urmare, prima variantă este mai plauzibilă. Ba chiar va mai angrena pe vreo cunoștință apropiată să-i fie alături pentru că, se știe, cine se aseamănă, se adună. Pe de altă parte, vreau să precizez că nici o uniformitate în aprecieri, în opinii, nu este benefică. Nici pentru cel ce scrie și nici pentru cel ce citește. Dar, vorba latină, „Est modus in rebus”. Adică este o măsură în toate. Așa că. Dragă „Minusunu”, dragă „Dislike”, continuă pe același drum, dar cu măsură. Pentru diversitate, e nevoie și de frustrați, îndârjiți, malițioși, cutre sau alte asemenea exemplare!