duminică, mai 19, 2024
AcasăLocal BTDocumentaţie depusă la CNI pentru modernizarea Stadionului Municipal

Documentaţie depusă la CNI pentru modernizarea Stadionului Municipal

Documentația pentru extinderea și modernizarea Stadionului Municipal a fost depusă la Compania Națională de Investiții (CNI).

Proiectul a fost înmânat directorului CNI, Manuela Pătrășcoiu. „Din acest moment, așteptăm răspunsul CNI în privința alocării financiare necesare pentru ducerea la îndeplinire a acestui obiectiv de investiții. Sunt încrezător că vom obține finanțarea”, a spus primarul Cosmin Andrei.

Valoarea investiției se ridică la 160 milioane de lei și prevede, printre altele, transformarea „Municipalului” într-un stadion cu tribune acoperite, cu o vizibilitate optimă și cu o capacitate de 10 – 12.000 de locuri pe scaune. Pentru spectatori se vor asigura condiții de confort și facilități pentru persoanele cu dizabilități.

Se va urmări clasificarea ca stadion tip arenă sau stadion, cu capacitatea mijlocie de locuri și de categoria I – nivel internațional de competiție conform regulamentului Federației Române de Fotbal referitoare la criteriile de omologare, respectiv stadion de categoria 4 conform regulamentului U.E.F.A.

Destinații noi pentru stadion

Pe lângă cele sportive, stadionul va mai avea ca destinații săli de antrenament și recuperare pentru sportivi și terți, spații pentru administrare-servicii (birouri). De asemenea, spații comerciale și de alimentație publică și parcaje subterane pentru evenimentele sportive și pentru locuitorii zonei.

Prin dotările și amenajările realizate, complexul sportiv va putea găzdui și alte evenimente culturale sau sociale (concerte, conferințe, întruniri) ori cu caracter comercial (târguri, expoziții). În cadrul spațiilor comerciale auxiliare, pot fi amenajate magazine de articole sportive purtând însemne ale clubului.

Stadionul Municipal Botoșani a fost construit în două etape majore. Astfel, în perioada 1970-1980 tribunele A (est) și B (vest) și în anii 1980-1990 peluzele C (sud) și D (nord). Actualul stadion are o capacitate de 7.600 de locuri.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
18 ° C
21.5 °
17.6 °
59 %
5kmh
5 %
Dum
23 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
24 °
joi
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...