spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăNaționalIncident aviatic la Iaşi

Incident aviatic la Iaşi

O aeronavă care a decolat de pe Aeroportul Internaţional Iaşi cu destinaţia Torino a fost adusă din nou la sol la scurt timp, după ce pilotul a sesizat o defecţiune tehnică, relatează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional Iaşi, Elena Troia, a declarat că avionul, aparţinând companiei Tarom, efectua o cursă aeriană între Iaşi şi Torino şi a decolat la ora 14:15, conform programului. „La zece minute după decolare, pilotul a sesizat o defecţiune tehnică şi a decis să se întoarcă la Iaşi. Avionul a aterizat în condiţii de siguranţă, iar acum o echipă tehnică încearcă să remedieze problema. Toţi pasagerii au fost debarcaţi şi în acest moment aşteaptă să afle când vor putea pleca spre destinaţie”, a precizat Elena Troia.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.2 °
17.6 °
48 %
4.3kmh
8 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...