Două perspective din lumea sportului, mediatizate total inegal în spațiul public românesc, scot la iveală absurdul în care societatea noastră se zbate de multă vreme. Prima perspectivă se referă la anunțul finanțatorului FC Botoșani de a renunța la forma de organizare actuală a clubului, respectiv asociație, și de a deveni societate pe acțiuni. Inițiativa lui Valeriu Iftime, deși este serios argumentată și realmente necesară în condițiile în care factorul politic se bagă precum musca în lapte în orice domeniu al vieții, nu a fost mediatizată nici măcar până la genunchiul broaștei comparativ cu o alta, de-a dreptul absurdă. Este vorba de propunerea legislativă care va fi în curând dezbătută în Parlament, având ca țintă posibilitatea finanțării cluburilor de către organisme publice. Rod al minții înstelate a lui Vasile Dîncu, propunerea, dacă va trece de Parlament, va înlesni ministerelor, agențiilor, primăriilor să-și tragă pe persoană fizică (politică, de fapt!) echipă de fotbal că deh, ce sport adună mai mulți oameni la un loc decât măritul sport rege? Din capul locului vreau să precizez că respectiva propunere legislativă mi se pare o mare idioțenie, o direcție absurdă înspre care s-ar putea îndrepta sportul românesc. Spun asta întrucât consider că se va crea un paralelism toxic între stat și privat și în acest domeniu. Așa cum salariații de la stat sunt clar, privilegiați, tot așa și cluburile aparținând entităților publice, funcție de politic, vor fi mai în vână decât cele susținute din bani privați. Mai în vână, dar cu sabia lui Damocles deasupra capului, întrucât regia, scenariul și imaginea acestui film horror va avea un singur autor, factorul politic. Factor care, nu va avea ca interes decât voturile celor care merg la meciuri și nicidecum performanțe în Europa și în lume. De altfel, privind per ansamblu fotbalul românesc constatăm, pe lângă lipsa rezultatelor pe plan extern, o imixtiune nesimțită, un asalt puternic al factorului politic în ceea ce ar trebui să fie sport în adevăratul sens al cuvântului. Multe echipe din prima și a doua ligă sunt ținute în viață din bani publici, ceea ce nu este normal, întrucât printr-o așa stare de fapt se pune efectiv talpă performanței. Echipe ca FC Voluntari, FC Argeș, CS Târgoviște, Unirea Dej și alte multele poartă pe tricouri reclame cu Primăria Voluntari, Consiliul Județean Argeș sau Dâmbovița, Primăria Dej. Ei bine, dacă cineva înțelege ce rol are o asemenea reclamă, ce capital de imagine câștigă Primăria Voluntari, de exemplu, atunci când joacă pe Municipalul botoșănean, înseamnă că eu personal mai am multe de învățat, că nu am înțeles nimic din ceea ce se întâmplă în jurul meu. Sau Consiliul Județean Dâmbovița! Ce caută această denumire de instituție pe piepturile tot mai inscripționate ale fotbaliștilor din Târgoviște? Nu știam oare noi că la Dâmbovița există CJ sau la Voluntari, Primărie? Pentru cine sunt aceste reclame plătite din bani publici? Răspunsul e simplu. Pentru primarul Pandele, pentru președintele de CJ din Dâmbovița, pentru primarul din Dej, asta ca să folosesc exemplele care mi-au venit acum în minte. Ei își fac reclamă pentru că ei se află la capătul lanțului … trofic. Totul este gândit, totul este calculat în așa fel încât pasionaților de fotbal să le intre bine în cap cine este persoana datorită căreia ei gustă din bucuriile fotbalului. Iar aceștia, normal, oameni cu obraz, îi vor răsplăti pe „zeii” de carton ai fotbalului cu voturi la scrutinele electorale. Asta este ecuația echipelor de fotbal finanțate de la bugetele locale și, dacă va trece legea lui Dâncu, și de la cele centrale! Populismul așadar, dă năvală și ne împresoară din toate părțile. La cât sunt de farisei, mincinoși și manipulatori aceste Iude ale nației numiți politicieni n-ar fi exclus ca în motivarea intențiilor lor să ne strecoare o frază de genul „și cei de la Real Madrid au purtat la începuturi tricouri pe care scria „Ayuntamiento Madrid” la fel, Bayern Munchen cu „Rathaus Munchen”! Lăsând gluma la o parte, hotărâți-vă politicieni de doi bani, ori una, ori alta: ori echipe subvenționate din banii publici, ori fotbal profesionist. Măcar să fie totul așa cum de altfel este, o apă și un pământ!
Între sportul politic și sportul privat – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Prostia omenirii mileniului III – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Neputința, neștiința și lipsa de voință sunt coordonatele ideale pe care hoinăresc frustrarea și invidia. Copiii alintați ai acestor două caracteristici exclusiv umane sunt...
Editorial
Provizoratul, o permanență – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
E sfârșit de an și din nou nu știm, și nici măcar nu putem bănui, ce ne așteaptă în anul care vine. De la...
Editorial
Istoria care se repetă prea des – Cătălin MORARU, jurnalist
Redacţia -
Pe 22 decembrie 1989 făceam 24 de ani. Mai aveam un pic și terminam facultatea, cunoșteam comunismul cu toate fazele sale hidoase și, evident,...
Editorial
Adevărul spus pe față, pedepsit din spate – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Chiar dacă scandalul pe Justiție mai are până să se încheie, se pot trage niscaiva concluzii și se pot face niscaiva speculații privind viitorul...
Editorial
Strâmbul drum de la politică la justiție și retur – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Săptămâna care a început imediat după derularea scrutinului electoral parțial părea să încheie cumva o perioadă agitată plină ochi cu tot felul de evenimente....
Editorial
Patrioții și hoții – Cătălin MORARU, jurnalist
Redacţia -
De când a apărut documentarul „Justiție capturată” al celor de la Recorder urmăresc reacțiile „patrioților” de care s-a umplut România în ultimii ani.
După apariția...
Editorial
Bisturiul postelectoral – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Din orice punct de vedere ar fi analizate alegerile parțiale din 7 decembrie, concluziile nu sar departe de așteptări. Despre prezență, destul de mică,...
Editorial
Între PR, intimidare și vânătoare de vrăjitoare mai e loc pentru justiție? – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Seismul din Justiție e încă în desfășurare, dar e departe de a produce efectele așteptate și cât se poate de necesare, iar asta nu...
Editorial
A cui este vina? – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Documentarul „Justiția capturată” al Recorder a produs un șoc public legitim. A pus în fața societății o întrebare grea: cum se face că, în...
Editorial
Băiatul deștept din Justiție
Redacţia -
Vicepremierul Cătălin Predoiu e un personaj-cheie în dezastrul din Justiție. El a promovat legile din 2022 care au pavat drumul grupării Savonea către puterea...
Editorial
Un cutremur trecător? – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Documentarul Recorder se înscrie, din supărător de multe puncte de vedere, în categoria „Știe tot satul ce știe și bărbatul”. Da, mi-am permis să...
Editorial
Fenomenul BUZZ, unicat în țară! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Din ce în ce mai multă lume renunță azi la deja bătrânul și demodatul „Google” și apelează la forme ale inteligenței artificiale care știu...
Editorial
Anatomia unui misecuvenism național – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Editorialul precedent s-a bucurat de oarece aprecieri, dezbateri și comentarii. Mult peste media obișnuită pe pagina de socializare a Monitorului. Acestora li s-au adăugat...
Editorial
Sistemul, între politica banului și banul politicii – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Asistăm astăzi și în plan național dar și internațional la o inflație de lideri iresponsabili, năuci de cap, obsedați de putere și atât. Priviți...
Editorial
Corupția ucide din nou – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
În ultimele zile, peste o sută de mii de oameni din Prahova, Dâmbovița și Argeș au rămas brusc fără apă potabilă. Motivul? Barajul Paltinu,...
Editorial
„(M)oștenii” școlilor de partid – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Operațiunea de…autolăsare la vatră a primului (m)oștean a țării este un mic pas spre normalitate dar mult mai logic și corect ar fi fost...
Botoșani
cer fragmentat
-5
°
C
-5
°
-5.6
°
92 %
1kmh
56 %
J
-5
°
vin
1
°
S
1
°
D
1
°
lun
1
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Redacţia -
Pentru situația în care nu ești hotărât dacă să dai foc la casă sau să o arunci în aer.
EDITORIAL
Redacţia -
Neputința, neștiința și lipsa de voință sunt coordonatele ideale pe care hoinăresc frustrarea și invidia. Copiii alintați ai acestor două caracteristici exclusiv umane sunt...
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...




