Unghiul obtuz al triunghiului conjugal – Dumitru MONACU, scriitor

De când e lumea și pământul triunghiurile conjugale au dat mari bătăi de cap celor implicați cu voie sau fără voie în ele. Aproape întotdeauna „eroii” triunghiurilor au fost preocupați de efectele și nu de cauzele acestora în sensul că vina cea mai mare o poartă, după mintea lor, intrusul sau intrusa care nu și-a văzut de drumul propriu. Din păcate, drumul oricărui om pe pământ nu este nicidecum autostradă ci mai mult cărărui și poteci care te duc prin locuri care de care mai ciudate. Iar viața privită așa, mai plastic, nu este altceva decât un uriaș talcioc, fiecare om căutând ceva ce nu are sau oferind ceva ce are din preaplin. După mintea unora, așa-zișii intruși în viețile lor ar trebui să dispară cu de la sine putere din zona potecilor pe care calcă cuplul. Iar dacă nu dispar și „contaminează” cumva pe unul dintre cei doi, atunci partea vătămată trebuie musai să se ocupe de eliminarea din peisaj a factorului conturbator. Ceea ce nu înțelege o mare parte dintre oameni este faptul că, având în vedere traseul plin de meandre al unei vieți, întotdeauna după un așa „pericol” va apărea altul și apoi altul și tot așa. Or nu poți să te transformi în jandarm sau justițiar universal! Din acest motiv dar și din altele o sută, factorul care poate ține nealterat un cuplu este dragostea, coeziunea sufletească, înțelegerea și acea chimie specială care te ține lipcă de partener. În cazul în care acestea dispar, soluția optimă ar fi separarea numai că, din alte o sută de motive oamenii preferă să-și cârpească găurile prin care li se scurge viața, astfel formându-se triunghiurile conjugale. Odată apărute, acestea se dezvoltă după niște tipare clare: întâi este perioada secretă în care elementul trădat habar nu are ce i se întâmplă iar apoi, perioada de conflict. Despre prima perioadă nu o să spun nimic întrucât, dacă e secretă, apoi așa să fie! A doua fază, cea a conflictului impune  niște precizări întrucât în proporție de peste 90 la sută, vinovatul este intrusul sau intrusa. Absolut toți cei care vor porni de la această premisă vor merge din minciună în minciună până la finalul relației (sau relațiilor, că pot fi și mai multe!) care uneori se suprapune chiar peste finalul vieții. Adevărul adevărat este că dacă un cuplu este constituit din jumătățile de măr biblice care se potrivesc la perfecție, atunci niciodată nu va exista nici parte vătămată și nici intruși. Pentru că doar dragostea adevărată și puternică poate ține „factorii dăunători” deoparte. Dacă tot am amintit despre mere, se spune că acestea, consumate frecvent, pot ține doctorul departe. Cam așa e și cu dragostea. Este singurul antidot. Din păcate, cam toată lumea dă vina pe intruși fără să-și pună o banală întrebare gen Delia: ce are ea și eu nu am? Sau ce are el și eu nu am? Unde am greșit eu? Ce nu am făcut eu bine? Acestea ar trebui să fie întrebările firești și nu cele gen „te-ai săturat de bine?” coroborate cu aprecieri dintre cele mai plastice la adresa laturii intruse a triunghiului. O latură care, repet, nu poartă absolut nicio vină: Știu, veți spune unii că strică relații, case, ș.a.m.d, fără să gândiți că viața nu e decât un talcioc, un iarmaroc, un supermarket dacă vreți, fiecare apucând de pe tarabă sau de pe raft ceea ce are nevoie. Iar când tu ca partener îți determini perechea să se expună pe raft, ce pretenții mai ai de la clienții care vor respectivul produs de care nu ai avut grijă? Niciodată un membru al cuplului nu va pleca dacă ceea ce își dorește el are acasă. Repet, ceea ce își dorește el, ceea ce îi place lui și nu ceea ce îi oferă nonșalant partenerul. De aceea prima întrebare din capul celui … păgubit ar trebui să fie cea din refrenul Deliei. Nimeni, nici un bărbat sau nicio femeie nu pleacă de bine. Vorbesc de lume normală adică de cele vreo 90 de procente care nu au treabă cu preacurvia, avariția, arivismul și, de ce nu, politichia autohtonă. Dacă ți-a plecat bărbatul sau femeia, nu e de vină elementul exterior ci, doar tu și el.  ATÂT! Cât unul și cât altul, e altă discuție. Absolut nicio vină nu poartă latura externă a triunghiului format. Că dacă nu era X era Y și dacă nu era Y era Z! În concluzie, unghiul sub care multă lume vede această speță este total obtuz și nu drept, așa cum ar fi sănătos să fie. Cât despre triunghiurile deja formate, noroc că marea majoritate dintre ele este invizibilă și oarecum neștiută. Altfel, nu ne-am mai ocupa cu altceva decât cu comentatul și minunatul fără să învățăm și să înțelegem ceva din acest fenomen extrem de răspândit.