Asta a fost găselnița inventată de PSD pentru a câștiga alegerile din 2016, dacă vă mai amintiți. Printr-un complex de împrejurări, după incendiul de la Colectiv și modul absolut oribil și amatoristic în care guvernanții au tratat situația, plus alte probleme veșnice ale României s-a ajuns la soluția ca țara să fie condusă de un guvern de tehnocrați condus de Dacian Cioloș.
Cioloș a condus guvernul un an și ceva, până la alegerile din 2016, și împreună cu membrii guvernului său au făcut un lucru foarte rău în România. Au arătat că nu trebuie să fii genial ca să conduci, ci doar să ai bun-simț, un pic de pricepere și, mai ales, să nu furi.
Acea perioadă a fost singura din istoria post-revoluționară în care România a părut că chiar are un guvern și nu o oaste de strânsură pusă pe înavuțire. Deși mandatul guvernului a fost extrem de limitat, pesediștii aveau majoritate parlamentară.
Cu toate acestea, ce se întâmpla i-a înfuriat foarte tare pe pesediști (nici liberalii nu erau mai calmi). Țara începea să se așeze cumva, se lucra la digitalizare, debirocratizare, depolitizarea instituțiilor ( a fost perioada aia în care șefii puși de PSD prin diverse locuri, deși erau directori de 4-5 ani, luau 2 și 3 la concursurile pe post). În 2016 au fost absorbiți cei mai mulți bani europeni din istoria României, cam dublu față de anii anteriori (sau de cei care au urmat). A nins și atunci, chiar mult, inclusiv în aprilie, dar nu s-a blocat nici un drum, nici măcar nu a remarcat nimeni asta. Au apărut site-uri unde se puteau semnala medicamentele lipsă, cazuri de corupție, cerințe ca instituțiile publice să își facă site-uri și să organizeze conferințe de presă, plus multe altele.
Cum spuneam, pesediștii erau în derivă, foarte nervoși că oamenii ar putea să înțeleagă cum ar trebui să fie viața în România. Iar consultanții americani ai lui Dragnea au avut o idee genială. Sloganul PSD în campanie a fost guvernul Cioloș = guvernul zero.
Adică un guvern care nu a făcut nimic, doar au stat în cabinete și s-au uitat la telenovele, cam cum avea să facă Dăncilă câțiva ani mai târziu.
Membrii guvernului Cioloș nu au scos în evidență activitatea lor, în fond era vorba de un guvern de tranziție, care trebuia să ducă țara la alegeri și atât. Cioloș a ezitat să candideze din partea PNL și, având în vedere ce au pățit useriștii când s-au aliat cu liberalii, probabil a procedat corect.
Cu acest slogan și pornirea mașinăriei de partid, plus a presei aservite, PSD a câștigat alegerile en fanfare, iar românii l-au ales mândri la vot pe nimeni altul decât Liviu Dragnea.
Atât de eficientă a fost campania, în ciuda evidenței și a faptelor palpabile, încât și astăzi mulți români îl asociază pe Cioloș cu ceva asemănător răului absolut.
Dar nu Dacian Cioloș e tema principală a acestui text, parcursul său nu m-a entuziasmat în principal prin faptul că a distrus, cel puțin pentru mine personal, speranța că s-ar mai putea întâmpla vreodată ceva bun în țara asta.
E vorba despre ce a urmat.
După guvernul zero al lui Cioloș, au urmat guvernele performante ale lui Dragnea, care au încercat tot ce au putut ca să ne scoată din Europa. Pline de gângavi și agramați. Apoi, după ce Dragnea a poposit la bulău, am avut așa un personaj prim ministru, ca să râdă de noi și restul lumii.
Șoferi, magazioneri, cărători de genți de șefi de la PSD au ajuns miniștri, directori de companii naționale, șefi de agenții. Cu salarii uriașe și nepricepere asemenea. Apoi, asta a devenit cutuma, trebuie să fii nepriceput și loial partidului. Orice prost poate visa că devine ministru, după ce îi vede pe miniștrii noștri. Cam cum spunea Napoleon, că orice soldat are în raniță bastonul de mareșal, și la fel de fals, evident.
Apoi a intrat în scenă hotărât președintele Iohannis, care s-a gândit că ar fi mai bine să avem partid unic, și i-a unit pe toți pricepuții ăștia sub aceeași umbrelă, că interesele coincideau demult.
Și am ajuns în 2023, cu patru tururi de alegeri în 2024. Avem un guvern care sacrifică dezvoltarea țării pentru pensiile și salariile lor speciale. Care a îngenuncheat justiția complet, asistăm la un proces de amnistie mascată a hoților. Procesele prescrise se apropie de 4000, o mie și ceva doar în ultimele luni. Adică cel puțin patru mii de oameni care au furat, înșelat, delapidat, corupt etc sunt acum considerați nevinovați și liberi, cu banii puși la saltea.
Perspective financiare nu sunt, nici nu au cum să fie, Ciolacu l-a pus ministru de finanțe pe un cetățean care a fost contabil la primăria Buzău și care a greșit bugetul țării. Restul deja sunt detalii.
Ce se va întâmpla după ce ne mâncăm micii de 1 Mai? În absența unui eveniment de tip lebădă neagră, PSD va câștiga din nou alegerile, fără probleme, cu liberali sau cu AUR, deja nu mai contează.
În funcție de cât de tare vor apăsa sau nu pedala anti-UE, pentru a explica eșecul PNRR, vom mai fi sau nu de facto în Europa.
Apoi, vor începe problemele, că discursul suveranist e doar un discurs, cine mai consideră că în lumea de azi, atât de interconectată, putem trăi doar noi cu ale noastre, că avem de toate, pur și simplu nu îl duce capul.
Pe vremea guvernului zero, din 100 de euro adunați de stat, 1.5 euro proveneau din împrumuturi. În 2023, din 100 de euro colectați de stat, 15.6 euro provin din împrumuturi (la care se plătesc și dobânzi considerabile, că băncile știu exact care e guvernul zero). Așa că va fi greu.
De aia, după vreo doi-trei ani, PSD se va da deoparte și e foarte posibil să avem iar un guvern de uniune națională sau de tehnocrați care va trebui să ia măsurile nepopulare.
Și prostalăii respectivi, din viitorul guvernul zero, vor lua acele măsuri, că vor trebui luate, să nu se închidă țara. După care vor veni pesediștii cu mesajul verificat deja, în care povestesc ce bine era pe vremea lor, că ei nu au tăiat nimic, nici salarii, nici pensii. Iar românii vor vota bucuroși pe viitorul Liviu Dragnea.
PS: Acum nu avem doar „Las Fierbinți”, e și un film făcut la Botoșani, ”Oameni de treabă”. Care despre asta este. Cei care ne fură, ne păcălesc, ne înșeală sunt oameni de treabă. Pupă sârguincios cruci, bătrâni, copii, fac băi de mulțime, ne strâng mâna, stau cu noi la masă, participă la serbări populare. Ocazie cu care uităm că, de fapt, vorbim de cei responsabili de ce se întâmplă în țara asta, cei care ne-au convins că asta e, altfel nu se poate, că toți sunt la fel. Ori nu sunt toți la fel. Și se poate altfel foarte simplu, nu e nevoie de un guvern zero pentru asta.
