O țară fără proști – Dumitru MONACU, scriitor

Dacă ar fi după mine, aș scoate urgent din Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) cuvântul „prost”! Sau, în cel mai rău caz, i-aș da alte sensuri, l-aș aduce din condei în așa fel încât să reflecteze cât de cât realitatea de azi, când acest cuvânt efectiv nu-și mai găsește locul în vorbirile noastre. În urmă cu mulți ani, etichetam cu acest cuvânt școlarul care rămânea șapte ani în clasa întâi, elevul care voia să facă liceul dar nu intra sau nu trecea treapta, absolventul de liceu care lua nota 2 sau 3 la examenul de admitere la facultate, soțul înșelat la greu de soție care nu credea nici în ruptul capului că se poate întâmpla așa ceva și exemplele ar putea continua până mâine dimineață. În plus, mai erau și un prost al satului, de fapt un biet retardat acceptat așa cum este el de către întreaga comunitate, un prost al mahalalei sau cartierului, care se dădea mare deștept dar stârnea râsete ironice oriunde și oricând, un angajat nepriceput, un șef din acela căruia subalternii i-ar fi făcut cu drag cadou un prezervativ pentru a nu mai procrea și alte exemplare ca el și, la fel ca în fraza de mai sus, exemplele ar putea continua cu nemiluita. Ei bine, astăzi, în zorii mileniului trei toată lumea s-a deșteptat brusc! Școlarii nu mai rămân repetenți, la liceu nu intri doar dacă poarta este închisă cu lacătul, facultatea este o bagatelă dacă scoți ceva parale din pungă, iar soțul înșelat este considerat băiat deștept, întrucât nevastă-sa prestează prin străinătate și îi trimite lunar bani trântorului pentru doza zilnică de alcool. Păi nu? Nu ești deștept din moment ce stai ca belferul la crâșmă, nu lucrezi nimic și proasta (în sensul pe care îl știam noi din bătrâni!) îți trimite lunar suta de euro câștigată prestând în fel și chip la patronul cel generos de peste mări și țări? În ceea ce privește prostul satului sau al cartierului, și aici situația s-a schimbat. În primul rând, transformându-se ca prin minune în băieți deștepți, aceștia s-au pricopsit cu acte în regulă pentru ajutoare sociale sau indemnizații de handicap, s-au culturalizat și înțelepțit la greu datorită netului, astfel că, în orice domeniu te-ai bate cu ei, renunți resemnat, mai ales atunci când constați ce decalaj uriaș există între ardoarea cu care își susțin argumentele și soliditatea acestora. La o primă vedere, tragi efectiv concluzia, că tu ești prost. Și un pic ai dreptate, mai ales în cazul în care îi cunoști și totuși te pui la dueluri ideologice, științifice, culturale, medicale cu ei. Și dacă tot am pomenit de ideologie, aici e marea problemă. Acest eșantion de oameni reprezintă baza pe care se bizuiesc alții, numiți la rândul lor proști, mult mai abili și mai șmecheri și anume factorii de conducere. Nu voi spune politicieni, pentru că nu numai ei conduc. Mai sunt și alții, cum ar fi mulți reprezentanți de frunte din servicii, justiție etc. Ei bine, toți acești diriguitori ai nației sunt proști doar dacă aplicăm definiția cuvântului din DEX-ul actual. Altfel, ei sunt isteți, descurcăreți și șmecheri devenind adevărate modele pentru tânăra generație care mai adastă pe meleagurile noastre mioritice. De fapt, aici e marea tragedie a nației, în sensul că prin șmecherii, tras de sfori, bani sau influență cei numiți cândva „proști” pot ajunge (de fapt chiar ajung, de ani buni!) șefi, directori, parlamentari, dar cel mai grav este că încet-încet aceștia se strecoară și în alte domenii decât politica, cum ar fi artă, știință, medicină. Vă asigur că nu este departe momentul în care, pentru a-și ostoi orgoliul, unii dintre ei vor ajunge chiar și academicieni. Că zău, ce nu poți face azi, dacă ai la dispoziție bani și influență? Imixtiunea politicului în domenii total paralele deja o resimțim atunci când ne măsurăm forțele, aptitudinile cu alte nații. Să nu uităm că fotbalul, sportul care adună cei mai mulți oameni la un loc, are parte azi de conducători proptiți în fotolii de către diriguitorii neamului și nu de aptitudinile și calitățile unor glorii gen Gică Popescu. Așadar, revenind la tema textului de azi, e limpede că nu mai avem proști în țară, din moment ce până și în aulele universitare regăsim oameni pe care în trecut îi numeam așa pentru că știam din DEX semnificația acestui cuvânt. Concluzia care se trage din această stare de lucruri este așadar cea din primul rând: nemaiavând proști în țară, scoateți cuvântul din dicționare, domnilor academicieni!