spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTSprijin financiar pentru cultivatorii de usturoi

Sprijin financiar pentru cultivatorii de usturoi

În Ședința de Guvern de pe 4 mai a fost adoptată o Hotărâre prin care se aprobă schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, în anul 2023. Aceasta va fi implementată de către direcțiile pentru agricultură județene și oficiile fitosanitare județene.

Schema se va aplica pe întreg teritoriul României în anul 2023, iar impactul bugetar este de 29.700.000 lei, reprezentând echivalentul a maxim 6.001.200 euro.

Beneficiarii pot fi producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producători agricoli persoane juridice.

Pentru a obține sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp și să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp. Cuantumul maxim al ajutorului este de 3.000 euro/ha și se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată. Depunerea cererilor se va realiza până la data de 31 mai inclusiv, iar valorificarea producției se va face în perioada 1 iunie – 21 noiembrie inclusiv.

Documentele justificative, respectiv copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, se vor depune până la data de 29 noiembrie inclusiv.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11 ° C
14.6 °
10.6 °
64 %
2.3kmh
0 %
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...