spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfântul Ioan Valahul

Sfântul Ioan Valahul

S-a născut în Țara Românească în anul 1644, din părinți creștini. La vârsta de 15 ani ajunge rob la turci. Pe drumul spre Constantinopol, un păgân pune ochii pe el şi-l cumpără cu gândul de a-l sodomiza. Apărându-și demnitatea şi curăția, Ioan îl omoară pe păgân. Agarenii, păzitorii robilor, aflând că Ioan și-a ucis stăpânul, l-au legat în lanțuri şi așa l-au dus spre Constantinopol. Aici a fost dat în stăpânirea femeii păgânului ucis. Aceasta, fermecată de frumusețea lui Ioan, i-a făgăduit că dacă va renunța la credința în Hristos îl va lua de bărbat. După 2 ani de refuz, a fost dat pe mâna eparhului cetății şi aruncat în temniță. A fost supus la multe chinuri, iar în cele din urmă a fost spânzurat în data de 12 mai 1662. Viața Sfântului Ioan a fost scrisă de Ioan Cariofil şi a fost tipărită la Veneția de Sfântul Nicodim Aghioritul.

 

Sfântul Epifanie

 

S-a născut în Fenicia din părinți evrei și în urma unei minuni a devenit creștin și s-a călugărit având o viață duhovnicească plină de sfințenie.

Însetat de a cunoaște mai bine viața monastică, Epifanie a făcut o lungă călătorie în deșertul Egiptului, ca să-i cunoască pe călugării renumiți de acolo.

După patru ani de călătorii, Sfântul Epifanie s-a întors în Palestina și a întemeiat în apropierea satului său natal o mănăstire, al cărei stareț a fost timp de treizeci de ani.

La sfatul Sfântului Ilarion cel Mare a devenit episcop de Salamina, în anul 376.

Din punct de vedere doctrinal, Sfântul Epifanie din Salamina a fost un aprig luptător împotriva origenismului. Sfântul Epifanie a murit în 403, la 12 mai, pe corabia cu care se întorcea de la Constantinopol, unde a avut o întâlnire furtunoasă cu Sfântul Ioan Gură de Aur. A trăit o sută cincisprezece ani și trei luni.

Cultul sfântului Epifanie s-a răspândit cu repeziciune, iar mormântul său a rămas până azi unul din locurile de pelerinaj cele mai importante din insula Ciprului, al cărei patron este, împreună cu Sfântul Barnaba apostolul.

 

Preot Olivian SANDU

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
37 %
2.5kmh
8 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...