joi, martie 28, 2024
AcasăSărbătoarea ZileiSfinții Chiril şi Metodie - apostolii slavilor

Sfinții Chiril şi Metodie – apostolii slavilor

Chiril şi Metodie s-au născut într-o familie nobilă din Tesalonic, Grecia. După moartea tatălui, Chiril s-a mutat la Constantinopol.

A devenit bibliotecar la Sfânta Sofia, iar mai târziu profesor de filosofie la universitatea imperială.

Metodie, între timp, a fost numit conducător al unei regiuni în care se vorbea limba slavă. După câțiva ani în această funcție, s-a retras într-o mănăstire grecească din Bitinia (Asia Mică). Tot în acest așezământ monahal s-a stabilit şi Chiril în 855.

În 860, patriarhul îi va trimite într-o misiune în nord-estul Mării Negre. La întoarcere Chiril a găsit sfintele  moaște ale sf. Clement al Romei şi a le-a adus la Constantinopol,

În 863, în urma cererii lui Ratislav, ducele Moraviei, împăratul şi patriarhul, Fotie au trimis în misiune pe Metodiu şi Chiril. Chiril a creat un alfabet pentru slavi. A format alfabetul din litere ebraice şi grecești (în forma sa finală, acest alfabet, chirilic, este încă folosit în rusa modernă şi alte limbi slave moderne). Utilizând acest alfabet, Constantin a tradus în limba slavă Evangheliile, Epistolele Sfântului Apostol Pavel şi Psalmii lui David.

Sfinții Chiril şi Metodie, dăruind slavilor un alfabet şi cuvântul scris, au putut întări influenţa culturală şi politică a Bizanțului în Balcani şi Europa Centrală. Ca instrument de cultură, limba slavă veche a avut o arie largă de răspândire, cuprinzând Marea Moravie (pe teritoriul Cehiei şi al Slovaciei), Bulgaria veche, Serbia, Croația şi Rusia veche. Ulterior, această limbă a fost adoptată ca limbă de cultură și în ţări neslave, şi anume în Ţările Române şi în Lituania.

În anul 1980, papa Ioan Paul al II-lea i-a declarat pe Sfinții Chiril şi Metodie patronii Europei, alături de Sfântul Benedict de Nursia, cu ziua de prăznuire pe 14 februarie, după data din calendarul catolic.

 

Sfântul Mochie

 

A trăit în secolului al IV-lea şi a fost preot în Amfipol. El a suferit mucenicia în timpul împăratului Diocleţian. Pentru că propovăduia pe Hristos şi îi învăța pe oameni să reenunțe la cinstirea idolilor a fost supus la multe chinuri: a fost aruncat în temniță, în foc, la fiare, dar din toate a ieșit nevătămat.

Sfântul Mucenic Mochie a murit pentru Hristos prin tăierea capului.

 

 

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...