spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTViolența în familie poate fi prevenită

Violența în familie poate fi prevenită

În perioada 22-26 mai a.c., poliţiştii botoşăneni au derulat Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce a vizat sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie dar şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni.

Astăzi, 26 mai a.c., poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu cei din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au desfăşurat activităţi de informare privind drepturile victimelor violenţei în familie, accentul punându-se în special pe promovarea prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Activitatea de informare a populaţiei s-a derulat în zona Parcului Mihai Eminescu, a Pietonalului Unirii și a altor zone din municipiu. Discuţiile poliţiştilor cu cetăţenii au vizat transmiterea unor sfaturi utile în situaţia în care, aceştia din urmă, sunt implicaţi în situaţii conflictuale, totodată fiind transmise și informații referitoare la modificările legislative apărute în situațiile de violență în familie.

Astfel, cetăţenii au primit materiale tipărite în cadrul parteneriatului inițiat de I.P.J Botoșani cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică , material informativ care precizează condiţiile în care se poate solicita un ordin de protecţie, serviciile de care poate beneficia o victimă şi recomandări pentru persoanele care sunt supuse abuzurilor intrafamiliale.

Activități similare au fost derulate și la nivelul orașelor Săveni și Bucecea.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
16.7 ° C
17.2 °
14.4 °
57 %
1.5kmh
5 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...