spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTAccident grav pe un drum proaspăt asfaltat (video)

Accident grav pe un drum proaspăt asfaltat (video)

Un bărbat din Botoşani, a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident produs chiar de el.

În vârstă de 36 de ani, botoşăneanul a ajuns la spital după ce maşina în care se afla s-a dat de mai multe roi peste cap într-un câmp de rapiţă. Accidentul a avut loc pe o porţiune de drum proaspăt asfaltată, între localităţile Ionăşeni şi Măşcăteni. Tânărul, aflat la volanul unui autorutism Ford Fiesta, circula cu viteză pe porţiunea dintre cele două localităţi. La un moment dat, într-o clipă de neatenţie, a pierdut controlul volanului. Maşina a ieşit de pe şosea, a trecut peste rigola de ciment de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat într-un lan de rapiţă de pe marginea drumului. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie şi cadre medicale, care i-au acordat şoferului primul ajutor. Ulterior, acesta a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Urgenţe, cu multiple contuzii şi traumatisme.

Pentru ca autoturismul extrem de avariat să poată fi scos din lanul în care s-a răsturnat, a fost solicitată intervenţia unei platforme specializate SOS Savencu.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.5 ° C
14.6 °
7.8 °
66 %
2kmh
5 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...