Bumerangul prostiei sau refularea nesimțirii – Dumitru MONACU, scriitor

O bună bucată de timp după tâmpele evenimente din 1989 am fost visător, utopic și naiv din cale afară, sperând că impactul românului cu civilizația și cultura vest europeană va avea un efect extrem de pozitiv asupra sensului de mers al noii societăți proaspăt conturate, pasămite capitalist multilateral dezvoltată. „Vor merge peste tot românașii noștri și vor … fura meserie, cum se spune între meșteri. Tot ce va fi bun, frumos și sănătos în Europa va fi prins în plisc de porumbacii noștri călători și adus aici în vatra noastră mioritică. Va curge lapte și miere!” – așa gândeam cu ceva timp în urmă, fără să realizez că laptele și mierea se obțin cu vaci și albine nu cu boi și trântori! Cum spuneam, românașii noștri au invadat toate punctele cardinale și s-au adaptat al dracului de bine la condițiile, în multe cazuri draconice, din țările de adopție. Nu au mai aruncat chiștoacele pe trotuar și nici ambalajul de la înghețată pe scuarul cu flori, nu au mai claxonat aiurea atunci când ăluia din față i s-a oprit motorul, nu a mai dat manelele la maxim, nu a mai aprins avaria sub semnul staționarea interzisă, nu a mai intrat pe contrasens clipind amenințător din faruri, nu a mai parcat pe spațiul verde și exemplele ar putea continua până mâine. „Când vor veni în țară se vor comporta ca niște oameni civilizați și vor imprima acest comportament și rudelor, prietenilor sau cunoștințelor din România.” – așa vedeam eu desfășurarea evenimentelor în contextul acelor ani. Din păcate, am constatat că visele, speranțele mele erau paralele cu o realitate în cadrul căreia concetățeanul nostru, de cum intra în țară, revenea înzecit la vechile obiceiuri, motivând atât pentru el cât și pentru cei din preajmă că e în țara lui și face ce vrea, nu mai este obligat de străinii cei haini să aibă un anume comportament și să facă ce vor ciudații ăia de afară. Privit în ansamblu, omul nostru parcă se manifesta de parcă ar fi fost o uriașă acumulare de apă căreia i s-a aruncat în aer digul. Refula nesimțire pe toate căile, dorind parcă să demonstreze că revenirea lui în țară nu este una oarecare, ci o sărbătoare națională ce îl avea pe el personaj principal, umflat la maxim de mușchii unui creier închircit ce nu putea procesa decât o afirmație repetată ca un refren pe un disc uzat: „Sunt la mine acasă, fac ce vreau!”. Așa stând lucrurile, am înțeles că nimeni și nimic nu îl poate face pe românașul nostru civilizat și cu bun simț dacă în familia, în anturajul lui, nesimțirea, incultura, grobianismul, lipsa de respect și preaplinul prostiei au fost principalele repere în (sub)dezvoltarea lui. Nicio civilizație din lume nu poate modela un caracter format, educat și învățat prost în primii șapte ani de viață. Afirm asta întrucât m-am convins de nenumărate ori că dacă în primii ani un copil are parte de o educație frumoasă în familia sa, atunci orice contact cu mediul toxic înconjurător nu se va lăsa cu schimbări majore în comportamentul lui, ce-i învățat bun, învățat bun rămâne. Cum la noi instituția familiei a luat-o pe arătură, e limpede că tinerele vlăstare care ar trebui să înlocuiască stejarii bătrâni vor ajunge niște huceaguri sălbatice adăposturi numai bune pentru ciori și nu pentru vulturi. Cine ar fi de vină pentru toate relele acestea? Desigur factorul politic adică acei oameni care ne-au păcălit în 1989 cu acea așa-zisă revoluție care nu a fost decât o mișcare bine calculată a unora de a ajunge la sacii cu bani ai țării. Că dacă era revoluție, atunci noua clasă socială trebuia să radă, asemenea comuniștilor după 1945, tot ce a însemnat vechea orânduire, trebuia aplicată fără vreo excepție legea lustrației, trebuia reinstaurată monarhia și astfel ieftinul teatru pus la cale de nomenclaturiștii marginalizați și de către capii instituțiilor de forță avizi după îmbogățire s-ar fi putut chema cu adevărat revoluție. Așa, cei care s-au îmbogățit peste măsură cu banul public au făcut un adevărat cult nu numai din furatul avuției naționale, ci și din prostirea la modul propriu a cetățenilor patriei folosindu-se în acest scop de metode securisto-comunisto-criminale, cum ar fi propaganda desuetă, diversiunea, dezinformarea și manipularea. Astfel, pe fondul lipsei de perspectivă, de speranță și de încredere în noii conducători, nivelul de educație și de cultură s-a dus de tot la vale, ajungându-se azi la situația tragică de a fi ridicată prostia, indolența și nepriceperea la rang de ministru, de secretar de stat sau știu eu ce alte funcții înalte. Așa cum spunea marele nostru botoșănean Nicolae Iorga, „Fără steag de cultură un popor e o gloată, nu o oaste”. Ei bine asta am ajuns azi. O gloată fără puncte cardinale. Degeaba există și foarte mulți români care fac performanță în țările de adopție. Aceștia nu se vor mai întoarce acasă. Acasă vor reveni ca un bumerang cei pentru care nu se mai poate face nimic întru educația lor, cei pe care, de altfel, mizează în continuare guvernanții…