vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTTraficant de minore trimis la pușcărie. Închisoare cu executare și pentru complicii...

Traficant de minore trimis la pușcărie. Închisoare cu executare și pentru complicii lui

La data de 26 iulie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au identificat un bărbat de 46 de ani, din orașul Săveni, pe numele căruia era emis, de către instanța de judecată, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. Sentința definitivă a fost pronunțată miercuri, după un proces care a durat aproape opt ani și a vizat o grupare infracțională organizată specializată în traficul de persoane și minori. Din cauza duratei foarte mari a procesului, o parte din fapte s-au prescris.

Cu toate acestea, toți cei șase inculpați din dosar au fost condamnați la închisoare cu executare. Astfel, Jan Valentin Avădănei a fost condamnat la trei ani cu executare, pedeapsă primită și de Elena Asaftei. În schimb, Daniel Tiberiu Damian s-a ales cu o pedeapsă de 4 ani închisoare. Și Cătălin Zahariuc, care avea niște condamnări mai vechi, a primit în final o pedeapsă rezultantă de 9 ani de detenție. Implicată și ea în activități infracționale, Mihaela Gabriela Zahariuc a fost condamnaă la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori. Ultimul inculpat din dosar, Cătălin Mardar, și el cu antecedente penale, s-a ales cu pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în regim de detenţie.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2013-2014, cei șase botoșăneni, de loc din Săveni şi din comunele învecinate, ar fi racolat, transportat şi exploatat sexual mai multe tinere, banii obţinuţi fiind folosiţi în cea mai mare parte de către suspecţi. Ţintele lor erau fetele provenite din familii cu o situaţie materială precară, care, sub promisiunea obţinerii unor sume de bani, ar fi fost determinate să întreţină raporturi sexuale cu diverşi clienţi, în județ sau în străinătate. Clienţii erau racolaţi de pe internet, prin intermediul unor site-uri de profil, iar o parte dintre victime au ajuns pe piaţa prostituţiei din Franţa şi Italia, anchetatorii reuşind să identifice patru tinere, care au depus plângeri împotriva suspecţilor. Gruparea a fost anihilată pe 19 martie 2014, în urma unei operaţiuni organizate de procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la Combaterea Crimei Organizate, dosarul fiind rejudecat în urma unei decizii a Curţii de Apel Suceava.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
67 %
1.5kmh
6 %
vin
22 °
S
24 °
D
28 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Prima fază a luptei cu infracționalitatea e observația directă.

EDITORIAL

O vorbă de duh spune că bunii meseriași și comercianți nu vor duce niciodată grija zilei de mâine. Dacă în ceea ce-i privește pe...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...