sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocal BTComunicat de presă - USR Botoșani: Opriți teroarea administrativă de la Nova...

Comunicat de presă – USR Botoșani: Opriți teroarea administrativă de la Nova Apaserv!

Angajații care au participat la un protest spontan, pentru a cere salarii decente, au fost luați în colimator de conducerea Nova Apaserv. Protestul a avut loc pe 1 august iar acum șefii direcți ai protestatarilor au primit ordine de la directori să pregătească referate, să vâneze orice încălcare a regulamentului de către cei în cauză, astfel încât aceștia să fie duși la comisia de disciplină și, ulterior, sancționați.

USR Botoșani cere public oprirea războiului intern de la operatorul de apă și atrage atenția asupra faptului că angajații au dreptate să ceară salarii decente, în condițiile în care muncesc cel mai mult și în condițiile cele mai grele, dar au salariul minim pe economie. Aceasta în condițiile în care zona de birouri a societății este înțesată de politruci și piloși angajați de partidele de la CJ pentru a mima că muncesc.

Teroarea administrativă de la Nova are loc în paralel cu lansarea de către USR Botoșani a campaniei ”Schimbă Apa!”, mișcare menită să strângă cât mai multe semnături pentru demiterea conducerii operatorului de apă. Nedreptățile politicii de salarizare, lipsa personalului de specialitate, directori puși ilegal în funcție și un consiliu de administrație nespecializat pe domeniul apei și canalizării sunt printre problemele semnalate de USR. Politizarea excesivă a societății și lipsa asumării răspunderii de către șefii de la CJ, adevărații conducători ai Nova Apaserv, au dus, din nou, operatorul de apă al județului la un pas de faliment.

Campania lansată la sfârșitul lunii iulie nu a trezit nicio reacție la nivelul CJ Botoșani, semn că Doina Federovici, președintele CJ, refuză, în continuare orice responsabilitate legată de operatorul de apă, deși  Consiliul Județean este acționarul majoritar al acestuia. Protestatarii au reușit, însă, să declanșeze o reacție publică a directorului general, Liviu Ștefan anunțând că, dată fiind starea financiară a societății, se va solicita creșterea tarifelor la apă și canalizare.

”Este revoltător ce se întâmplă acolo. A teroriza oamenii pentru că au avut curajul să ceară să le fie plătită corect munca este un comportament josnic și comunistoid. Cerem oprirea de urgență a acestor măsuri și apelăm la președintele Doina Federovici să demonstreze că își merită funcția și să salveze societatea. Dar nu pe banii botoșănenilor, că asta s-a tot făcut.”, este declarația lui Marcel Gheorghiță, președintele filialei USR a Municipiului Botoșani.

Botoșănenii sunt așteptați în continuare să semneze pentru demiterea conducerii ilegale și neprofesioniste de la apă pe site-ul https://schimba-apa.ro/.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.6 °
11 °
71 %
2.2kmh
100 %
sâm
18 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
23 °
mie
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...