duminică, mai 19, 2024
AcasăLocal BTReparaţii pe o stradă de la periferia municipiului

Reparaţii pe o stradă de la periferia municipiului

Una dintre străzile de la periferia municipiului intră în reabilitare. Este vorba despre strada Hatman Arbore.

Lucrările sunt atribuite constructorului SC ADELIDA CONT SRL, iar valoarea contractului este de aproape 2 milioane de lei. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

În cadrul proiectului vor fi executate lucrări de amenajare trotuare și accese proprietăți, realizarea de colectoare pluviale, covor asfaltic atât pe tronsonul de pământ cât și pe cel deja asfaltat, cu un grad ridicat de degradare.

„Termenul pe care constructorul îl are la dispoziție pentru finalizarea acestei lucrări este de 4 luni. Așa cum am spus, îmi doresc un oraș a cărui periferie să arate la fel ca în centru”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.8 ° C
12.8 °
11.6 °
90 %
1.8kmh
7 %
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
24 °
joi
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...