joi, iulie 3, 2025
AcasăLocal BTUn bărbat a fost dat dispărut de rude. Polițiștii cer sprijinul populației

Un bărbat a fost dat dispărut de rude. Polițiștii cer sprijinul populației

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 54 de ani, din localitatea Petricani.

Acesta a fost externat din dintr-o unitate spitalicească din municipiul Botoșani, la data de 22 septembrie a.c., iar până în prezent nu a ajuns în localitatea de domiciliu.

SANDU ILIE are următoarele semnalmente: 1,80 m înălțime, păr cărunt, aproximativ 100 de kg, ochi căprui.

Vestimentația cunsocută: trening de culoare gri, șapcă de culoare albastră, papuci sport negri.

„Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 113 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a transmis Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.7 ° C
23.9 °
23.6 °
60 %
2kmh
0 %
J
33 °
vin
32 °
S
25 °
D
31 °
lun
37 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şantierele din oraş sunt bune să se odihnească păsările. Dar dacă o mai întind mult, pe schele o să apară şi cuiburi.    

EDITORIAL

Săptămâna curentă a debutat, printre altele, cu protestul elevilor față de intențiile guvernanților de a masacra bursele, o măsură care, dacă e să-i credem...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...