vineri, mai 24, 2024
AcasăLocal BTA mers la poliție să declare un accident banal, dar a încurcat-o...

A mers la poliție să declare un accident banal, dar a încurcat-o grav

Un tânăr din municipiul Botoșani a mers singur la poliție pentru a declara un accident soldat cu pagube materiale, dar a fost depistat sub influența substanțelor psihoactive.

Incidentul neobișnuit a fost înregistrat marți, pe 3 octombrie a.c., când tânărul de 22 de ani s-a prezentat la Biroul Rutier Botoșani pentru a declara faptul că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu avarii și nu reușește să se înțeleagă pe cale amiabilă cu cel care ar fi provocat accidentul respectiv.

Surpriza a apărut când polițiștii rutieri au început să facă verificări. Astfel, persoanele implicate au fost testate cu aparatul etilotest precum și cu cel pentru depistarea substanțelor psihoactive, iar în cazul tânărului de 22 de ani rezultatul a fost pozitiv, DrugTester-ul indicând posibila prezență a trei substanțe psihoactive în organism. Prin urmare, tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Ce va conta cel mai mult în acest caz va fi buletinul de analiză toxicologică. Astfel, dacă rezultatul primit de la Institutul de Medicină Legală Iași va confirma prezența substanțelor interzise, tânărul riscă să ajungă în fața judecătorilor, iar la final să se aleagă cu o sancțiune penală, inclusiv cu permisul de conducere suspendat.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
21.1 ° C
23.6 °
21.1 °
34 %
1.1kmh
31 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
24 °
lun
15 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când se face, trebuie făcut la amiază, să vadă toată lumea.

EDITORIAL

După Gala Superscrieri în care au fost premiați ziariștii, o jurnalistă a găsit curajul de a spune public că un fost coleg a violat-o....

EPIGRAMA ZILEI

Frumoasă foc la trup și chip Ea sta cu fundul pe nisip, Și-orice bărbat, cât de cuminte, Simțea cum plaja-i mai … fierbinte !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...