joi, mai 9, 2024
AcasăLocal BT20 de ani de închisoare pentru o viață răpusă din răzbunare

20 de ani de închisoare pentru o viață răpusă din răzbunare

Tânărul din comuna Durnești, acuzat că a ucis-o pe o fată de 14 ani cu peste 30 de lovituri de cuțit, pe 31 decembrie 2022, a fost condamnat în primă instanță de judecătorii Tribunalului Botoșani la 20 de ani de închisoare cu executare pentru omor calificat, prin cruzimi.

Sentința a fost pronunțată astăzi, după numai șase termene de judecată. În plus, tânărul a fost obligat să plătească o serie de daune morale care totalizează 100.000 de euro și 30.000 de lei.

„Condamnă pe inculpatul Rățușcă Cătălin la pedeapsa de 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. a, h Cod penal. Pe timpul și în condițiile prev. de art. 65 alin. 1 și 3 Cod penal interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal.

Menține arestarea preventivă a inculpatului și scade din pedeapsa principală durata reținerii și arestării preventive de la data de 31 decembrie 2022 la zi. Obligă pe inculpat să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile: – părții civile Gorincu Silvia suma de 50.000 euro daune morale; – părții civile Gorincu Georgeta suma de 50.000 euro daune morale; – părților civile A.A., A.S., şi A.D., prin reprezentant legal D.N.M., director executiv al D.G.A.S.P.C. – Botoşani suma de câte 10.000 lei cu titlu de daune morale”, se arată în decizia instanței. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Crimă cu premeditare

Ancheta procurorilor a scos la iveală că tânărul ar fi premeditat totul și a comis crima cu discernământ, din gelozie. Fata și Cătălin Rățușcă erau prieteni, însă A.A.M. ar fi fost deranjată de insistențele cu care tânărul încerca să întrețină relații intime cu ea. În schimb, fata avea mulți prieteni în mediul online, inclusiv un amic cu care a dialogat ceva mai mult, iar acest lucru l-ar fi enervat pe Cătălin Rățușcă.

Tânărul și-a cumpărat un cuțit, un briceag, un aparat electroșocuri și un spray paralizant și a mers în Trușești, înarmat cu aceste obiecte, dar și cu o cagulă de schi. Trei zile, pe 29, 30 şi 31 decembrie 2022, tânărul a mers pe străzile comunei crezând că o va găsi pe fată împreună cu rivalul în dragoste. Nu a fost să fie. În schimb, el s-a intersectat de câteva ori cu A.A.M. care era însoțită de fiecare dată de frați sau de bunica ei.

38 de lovituri de cuțit

Pe 31 decembrie 2022, fata și fratele ei, împreună cu alţi doi copii, au plecat cu uratul prin Trușești. În staţia de autobuz, victima l-a văzut pe Cătălin Rățușcă, au mers la el cu toții, au discutat, după care A.A.M. şi ceilalţi trei copii care o însoțeau şi-au văzut de drum. Când au ajuns pe podul ce traversează râul Jijia, fata a observat că tânărul venea după ei, dar pe celălalt trotuar, așa că au mers cu toții să-l ure.

Cătălin Rățușcă le-a oferit 50 de lei, iar în momentul în care urătorii se pregăteau să plece, i-a spus fetei că vrea să-i arate ceva. Atunci a scos cuţitul şi i-a aplicat victimei 38 de lovituri de cuțit, conform raportului medico-legal, până când fata nu a mai prezentat semne vitale. De aici, tânărul a fugit spre gara Truşeşti, fiind urmărit de mai mulți trecători care au fost alertați de ceilalți copii.

În zona gării Truşeşti, Cătălin Rățușcă a fost identificat şi imobilizat de către organele de poliţie din cadrul Poliţiei Feroviare-Truşeşti, iar între timp cineva a sunat la 112 și a alertat poliția și ambulanța. Cu toate acestea, fetița nu a mai putut fi salvată. Gestul comis de tânăr surprinde cu atât mai mult cu cât, au susținut unii martori, acesta avea deja o altă prietenă cu care plănuia să se căsătorească în vara acestui an.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.3 ° C
17.8 °
15.5 °
49 %
2.6kmh
100 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
16 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când președinta CJ le dă drumul acasă celor care îi scriu pe Facebook, se cunoaște din prima propoziție.

EDITORIAL

Din lipsă de ceva mai bun, zilele acestea am ajuns pe la Buzz House. Filmul, nu altceva... Și pot spune că m-am îngrozit de-a...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...