joi, mai 9, 2024
AcasăLocal BTTânăra mămică, care și-a aruncat copiii de la etaj, a fost trimisă...

Tânăra mămică, care și-a aruncat copiii de la etaj, a fost trimisă în judecată. Acuzații grave aduse de procurori

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a tinerei care și-a aruncat copiii de la etajul hotelului în care era cazată.

În vârstă de 23 de ani, B.L.C., de loc din comuna Albești, a fost acuzată de „violență în familie sub forma omorului” și „violență în familie sub forma tentativei de omor” .

„S-a reţinut că, în data de 20 august 2023, în jurul orei 23.30, inculpata a aruncat în gol pe cei doi copii minori ai săi, în vârstă de 1, respectiv 2 ani, de la etajul al doilea al unui hotel din municipiul Botoșani. În urma impactului cu solul, copilul în vârstă de 1 an a suferit leziuni incompatibile cu viața, iar copilul în vârstă de 2 ani a suferit leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața”, se menționează într-un comunicat de presă emis astăzi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Botoșani, însă până la pronunțarea unei sentințe definitive tânăra va beneficia de prezumția de nevinovăție.

„Mulțumesc că m-ai făcut să fac ceea ce nu voiam”

Ancheta a scos la iveală că înainte de gestul cumplit tânăra i-a trimis soțului ei un mesaj de adio. Bărbatul, aflat la muncă în București, a avut o serie de discuții în contradictoriu cu tânăra, pe seama unor bani pe care îi trimitea acasă.

“Mulțumesc că m-ai făcut să fac ceea ce nu voiam. Sper să fii fericit acum că ai scăpat de noi și nu mai trebuie să ne trimiți bani, că am înțeles că asta era marea ta problemă. Cel mai rău imi pare pentru copii, că ei nu au nicio vină. Dar nu îi pot lăsa așa ai nimănui. Nimeni nu o să îi iubească. Sper să fii fericit fără noi. Adio!”, a scris aceasta. Speriat, tatăl copiilor a încercat să ia legătura cu femeia şi a sunat-o, în repetate rânduri, însă tânăra nu a răspuns. Ulterior bărbatul susţine că a încercat să sune şi la rude, pentru a afla ce s-a întâmplat, însă, nici acestea nu i-au răspuns.

Drama a avut loc după ce tânăra ar fi venit la Botoşani, împreună cu cei doi băieţei ai săi, Vladimir şi Gabriel, pentru a-i duce pe cei mici să se joace în Parcul Mihai Eminescu. Când să plece spre casă, ea a realizat că nu mai are autobuz înapoi. A mers să se cazeze peste noapte la Hotelul Tineret. Femeia nu avea asupra sa o carte de identitate şi era extrem de tristă, motiv pentru care personalul a fost de acord să o cazeze, oferindu-i o cameră la etajul întâi.

A sărit cu copiii pe geam

La scurt timp după, femeia a recurs la gestul extrem. Aceasta a spus că, în timp ce copiii dormeau, i-ar fi luat în braţe şi ar fi sărit cu ei pe geam. În faţa ferestrei, însă, este un acoperiş. După ce a sărit, tănăra a rămas pe acest acoperiş, însă pe copii i-a scăpat de beton. Paznicul hotelului a auzit zgomotul şi a ieşit imediat afară, moment în care i-a văzut pe copilaşi zăcând pe beton. Speriat bărbatul a sunat imediat la 112, iar între timp a văzut-o şi pe tânăra care stătea pe marginea acoperişului.

A urmat o adevărată desfăşurare de forţe. Au ajuns mai multe ambulanţe, dar şi echipaje de pompieri şi de poliţie. Cei doi copii au fost preluaţi imediat de cadrele medicale şi transportaţi la spital. În faţa hotelului au ajuns şi şefii Inspectoratului de Poliţie Judeţean, ai structurilor de intervenţie şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, şi negociatorul din cadrul Poliţiei.

Două ore de negocieri cu femeia

Timp de aproape două ore acesta a vorbit cu femeia şi a încercat să o convingă să coboare de pe acoperişul de pe care ameninţa că se aruncă. Sub geamul camerei pompierii au aşezat mai multe saltele, pentru a o salva pe tânără în caz că ar fi recurs la un nou gest extrem.

După aproape două ore de negocieri pompierii au reuşit să o dea jos. În timp ce negociatorul discuta cu tânăra, oamenii legii au reuşit să intre în camera unde se afla aceasta şi să o imobilizeze. Doi pompieri au coborât-o pe femeie pe braţe până la echipajul SMURD care o aştepta. Cadrele medicale au transportat-o de urgenţă la spital. Printre lacrimi, aceasta repeta obsesiv: „Nu am vrut să le fac nimic! Nu am vrut să le fac aşa ceva”. Ulterior, tânăra a fost internată la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean și arestată preventiv.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.3 ° C
17.8 °
15.5 °
49 %
2.6kmh
100 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
16 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când președinta CJ le dă drumul acasă celor care îi scriu pe Facebook, se cunoaște din prima propoziție.

EDITORIAL

Din lipsă de ceva mai bun, zilele acestea am ajuns pe la Buzz House. Filmul, nu altceva... Și pot spune că m-am îngrozit de-a...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...