Viciul și serviciul – Dumitru MONACU, scriitor

De fiecare dată când un politruc ales sau numit într-o funcție publică o dă prin bălării, vine în fața noastră cu un text de-a dreptul ridicol și stupid: „Pe mine mă va sancționa electoratul”. Ei, bine, acel domn electorat de care ne amintește individul prins cu ocaua mică, ori nu va putea ori nu va ști, ori nu va voi să-l pedepsească niciodată pe vinovat. În aceste condiții, politrucul nostru, dacă nu este aruncat peste bord de către procurori, va continua să-și vadă de treburile lui iar ca să închidă gura opiniei publice, se va delimita de partid, pasămite ca să nu strice imaginea grupării mafiote plină ochi de asemenea indivizi. Să nu credeți cumva că recenta boroboață a primarului de Botoșani este cauza acestor rânduri. În toate partidele aflate la guvernare se întâmplă asemenea spețe când, cel prins cu mâța în sac își dă demisia din partid și nu din funcția care i-a deschis calea către ilegalități. Și dacă tot am pomenit de primarul Botoșanilor, ei bine, personal cred că adevărul e pe undeva pe la jumătate. Adică da, a comis un abuz în funcție, a încălcat niște norme elementare de moralitate dar dacă privim în juru-i, vom constata că 90 la sută dintre posturile la stat sunt cu dedicație pentru colegi de partid, prieteni, rude, amante sau soții. Așa cum sublinia extrem de inspirat redactorul-șef al „Monitorului de Botoșani” într-un editorial, cel mai mare angajator din județ este, fără îndoială PSD, urmat îndeaproape de PNL. Faptul că unii dintre „beneficiari” se descurcă pe posturile respective nu ne împiedică să ne întrebăm: n-or fi oare oameni care ar putea să se descurce și mai bine dar neavând pedigri politic trebuie să muncească în privat? Bineînțeles că întrebarea rămâne retorică. Pe de altă parte, dacă tu, individule, ai comis-o din poziția de primar, președinte de CJ, consilier, șef de instituție sau altele asemenea, de ce să nu-ți dai demisia de acolo, de la locul de muncă? Că acolo e buba. Dacă lucrai la partid, da, înțeleg, era normal să-ți dai demisia de acolo. Dar așa? Cât despre „pedepsirea” de către electorat pe care acești politruci o tot invocă, vreau să vă readuc în memorie faptul că primarul fugar Cătălin Cherecheș a fost votat fiind încarcerat! Și atunci ne întrebăm pe bună dreptate: poate discerne corect masa de alegători în asemenea situații? Asta ca să nu mai vorbesc de memoria de libelulă a electoratului care de atâția ani și ani de zile votează aceiași oameni deși discrepanțele dintre ce fac și ce promit sunt de fiecare dată, uriașe și, ce-i cel mai ciudat, extrem de vizibile. Nu o să mai fac acum și aici polologhia demisiilor, am scris destul despre acest aspect dar o fractură de logică întâlnită în practica cea de toate zilele mă obligă să mai punctez ceva. Dacă un membru își dă demisia din partid, cu ce drept mai poate ocupa funcția administrativă având în vedere că prin demisie implicit a pierdut sprijinul partidului? Dacă o să mi-o returnați pe aia că a fost ales, vin imediat cu lovitura decisivă. Respectivul nu ajungea în vecii vecilor primar, consilier, președinte de CJ sau parlamentar dacă nu se afla pe lista partidului. Se știe foarte bine cât de anevoios este drumul către o astfel de poziție din postura de independent. Așadar, demisiile astea la fentă prin care „păcătosul” dorește să nu păteze imaginea partidului, să nu-i întineze onoarea și „virginitatea” refăcută prin himenoplastie ori de câte ori este nevoie, nu sunt altceva decât dovada clară că suntem luați de proști. Este exact ca și cum i-ai spune nevestei când te prinde cu amanta că îți dai demisia din funcția de bărbat și nu de soț, că bărbatul a greșit, nu soțul. Și dacă tot am pomenit cuvântul „amantă”, să fim noi sănătoși câți oameni de partid cu oarecare influență pe plan local nu s-au învrednicit cu asemenea specimene pe care le-au promovat, le-au întreținut și le-au îndeplinit capriciile, bineînțeles că pe seama banilor noștri! În concluzie, nimeni nu este perfect, nimeni nu este îndreptățit să arunce cu piatra. Dar nici nu poți să te întorci cu spatele la unele întâmplări, evenimente care au directă legătura cu viața ta, cu punga ta și uneori cu nevasta ta, cum e cazul celor încornorați. Referitor la gradul de vinovăție, la bubele negre ale unuia sau altuia, sunt absolut convins că nu există om imaculat, nici în politică și nici în afara ei. Deosebirea dintre cele două categorii se reduce la faptul că odată intrat în politică intri ca pe o scenă, în fundul gol și nu mai poți ascunde nimic. Degeaba încerci, degeaba te ferești, toți, absolut toți pașii tăi alăturea sunt contabilizați și stocați cu migală, precizie și uneori chiar cu o plăcere perversă. Până la urmă, pe noi, muritorii de rând nu ar prea trebui să ne intereseze derapajele politrucilor decât atunci când sunt în joc interesele noastre. Că derapaje de la morală au fost și vor fi întotdeauna. Să nu-l uităm pe cel care a reformat din temelii societatea românească, Alexandru Ioan Cuza. Era și afemeiat și cartofor vestit dar asta nu l-a împiedicat să ne așeze ca popor pe o orbită europeană, modernă. Din păcate, latura civică, patriotică a dispărut astăzi de la conducătorii noștri care și-au prins în panopliile personale doar viciile.