spot_img
luni, aprilie 22, 2024
AcasăEditorialÎncă un neumblat? - Ciprian MITOCEANU, scriitor

Încă un neumblat? – Ciprian MITOCEANU, scriitor

România a dat lumii mai multe recorduri, mai mult sau mai puțin notabile. La capitolul calități vocale îl avem în primul rând pe Ilie Dobre, deținătorul a zece recorduri mondiale, printre care și cel mai lung gol în direct, atât la fața locului, cât și în studio.   Îmi cer scuze față de Ilie Dobre, dar nu m-am putut abține.  Mai avem și alți talentați și când scriu asta mă gândesc la Ciucă al nostru, Nicolae-Ionel Ciucă, cel care ne-a fost premier și vrea mai mult de la noi. Individul ar putea să intre în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung „ăăă” pe lângă câmpul de luptă (mult pe lângă), într-o ședință de guvern, la o conferință de presă, la o emisiune tv, în piață și chiar și atunci când vajnicul Moș Teacă se ostenește să scrie ceva. Și, la cum se zvonește, o să bifeze cel mai lung „ăăă” din lume în campania electorală, iar dacă suntem mai ghinioniști decât ne vede Iohannis, o să-și treacă în palmares și cel mai lung „ăăă” suspinat de un președinte.

Liberalii, înghesuiți la colț de adversarii politici, dar mai ales de aliații de conjunctură, sunt cât se poate de conștienți că, dacă nu pupă inelul pesediștilor, vor trebui să-și facă loc de odihnă lângă țărăniști. Spre fericirea lor – nu neapărat și a noastră – și pesediștii i-ar vrea alături, dar după ce îi văd cum își frâng gâtul la alegeri. Când scoți un scor de toată jena nu prea poți emite la cine știe ce portofolii; am mai văzut filmul ăsta și știm cum se termină; cu cetățeanul pus la plata de taxe și impozite mărite, că bugetul e secătuit și țara are nevoie de multe, dar mai ales de reprezentare.

Și, că tot am pomenit de reprezentare, pe la finalul anului trecut, dorind să-și netezească preventiv calea spre Cotroceni, Ciucă al nostru s-a apucat de făcut destăinuiri numai bune de stimulat nostalgia și patriotismul alegătorilor. Așa, ca o precizare absolut necesară, să știți că nostalgia și patriotismul nu sunt câtuși de puțin sinonime, deși la noi se poartă. Dacă nu-ți pare rău după Ceaușescu, nu iubești țara asta. Mi s-a spus, poate ați auzit-o și voi. Ciucă, specialist în „ăăă” a dat dovadă de o uluitoare coerență în exprimare, de unde se poate trage concluzia că prezența în emisiunea „La cină” a fost mai mult decât regizată. Nu m-ar mira să fie realizată cu ajutorul Inteligenței Artificiale; nu de alta, dar la noi orice e posibil. Și omul a spus că, personal,a avut parte de vacanță doar cu ceva ani în urmă. Nu știu dacă s-au vorbit, dar exact asta a spus zilele trecute și dulapul secuiesc de la Cotroceni, care de când a depus jurământul nu a avut concediu în sensul definit de legislația muncii.

Ciucă a avut concediu, dar mai demult și, ca orice patriot care visează să adune voturile iubitorilor de patrie, a precizat că cele mai frumoase vacanțe le-a avut în țară, la Venus și la Sinaia. Peste hotare nu a fost niciodată să se relaxeze. O gargară ipocrită ceva de groază, dar care se practică și pe meleagurile eminesciene. Vă mai aduceți aminte ce specializări făceau pe la mare șmecherii județului în urmă cu un deceniu? Erau așa de interesați să se „curseze” pe banii statului că-și luau și familiile cu ei, toată gașca. Așa e omul familist, învață mai bine când e cu familia la un loc. Ciucă s-a plimbat prin lume, dar în calitate de oficial al statului român. Asta a făcut și Iohannis, care în zece ani de mandat s-a plimbat mai mult decât Ceaușescu în douăzeci și cinci. S-a plimbat, dar nu a avut concediu, să fim bine înțeleși, a vânturat lumea toată pentru binele nostru, să arate celor interesați cât își permite să „spargă” România pentru președintele ei.

Și, când suntem pe cale să scăpăm de Iohannis, vine Ciucă să ne spună că el nu e cine știe ce umblat prin lume și că nu-l interesează; nu ne-ar ajunge o viață să descoperim frumusețile României. Nu prea îl văd pe individ în finala pentru Cotroceni și în niciun caz câștigător, dar dacă o să prindă lozul cel mare – ghinion pentru noi – pariu că nu o să-l mai vedem prin țară? Și ar fi trist să scăpăm de un neumblat și să ne pricopsim cu altul.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
11 ° C
12 °
9.4 °
73 %
3.6kmh
99 %
lun
10 °
mar
14 °
mie
18 °
joi
12 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai Horea și Cloșca au rămas să vadă cum se repară școala, probabil Crișan se uita urât și e la pământ.

EDITORIAL

Nici n-a început bine campania electorală și deja ne este silă de ceea ce vedem și auzim, deși știam ce ne așteaptă. Cum deja...

EPIGRAMA ZILEI

Ai putea opri exodul Sau al nației sevraj Azi, când, hoții și norodul Trăiesc în concubinaj? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...