miercuri, iunie 18, 2025
AcasăNaționalTăriceanu desfiinţează mitingul partenerilor

Tăriceanu desfiinţează mitingul partenerilor

Președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că nu sunt necesare în acest moment mitinguri de susținere, dar a precizat că “lumea e liberă să protesteze”.

Întrebat dacă ALDE va participa la mitingurile organizate de PSD pe 9 decembrie, Tăriceanu a spus: “Nu știu cine organizează proteste, eu nu sunt încă informat, dar lumea e liberă să protesteze. Se întâmplă de atâta vreme. E în ultima vreme o anumită tendință de a muta disputele politice, lupta politică, din Parlament, care este forumul democratic, în stradă. (…) Nu știu, eu cred că nu e nevoie în acest moment de mitinguri de susținere”.

El a precizat, după ședința Biroului permanent al Senatului, că luni sau marți va avea loc “ședința săptămânală de coaliție”, în urma căreia va putea face mai multe comentarii.

“O să avem o ședință de coaliție și, probabil, voi afla mai multe și atunci voi putea să fac și alte comentarii”, a adăugat Tăriceanu.

Senatorul Claudiu Manda, lider al organizației PSD Dolj, estimează că la mitingul organizat pe 9 decembrie, la Craiova, vor fi prezente 30.000 de persoane.

“Din câte am înțeles, sunt foarte multe organizații județene care vor face (astfel de mitinguri — n.r.). (…) Pot să vă spun clar că noi la Dolj stabilisem inițial pentru ora 17,00, a rămas ora 15,00, ca să ne sincronizăm și cu alte organizații județene. La Dolj ne așteptăm să fie, probabil, în jur de 30.000 de oameni”, a precizat el, la Palatul Parlamentului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
18.3 °
68 %
1.5kmh
14 %
mie
21 °
J
29 °
vin
20 °
S
19 °
D
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi de bine, cine ştie: adică cine e obişnuit să stea ca ficusul în faţa oficialilor, mai bine rămâne la uşă.

EDITORIAL

Cum îi mai place românului să-și complice viața! Ce simplu ar fi fost dacă în locul lui Nicușor Dan astăzi era președinte George Simion!...

EPIGRAMA ZILEI

Ăștia ce-au fost bătuți de Muc Iată, dau vina pe Coșbuc De la care-ar fi învățat Că-i lung Pământul, ba e...plat! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...