joi, mai 9, 2024
AcasăLocalEcografe de ultimă generație la Spitalul Dorohoi

Ecografe de ultimă generație la Spitalul Dorohoi

În cadrul proiectului PNRR “Creşterea capacităţii de asistenţă medicală a ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dorohoi”, realizat în colaborare cu Primăria Municipiului Dorohoi, Spitalul Municipal Dorohoi a primit 11 ecografe de ultimă generaţie care vor dota cabinetele din cadrul Ambulatoriului de specialitate.

Aparatura performantă va asigura efectuarea ecografiilor în cabinetele: Endocrinologie, Radiologie şi imagistică medicală, Cardiologie, Chirurgie generală, Obstetrică-Ginecologie, Medicină internă, Reumatologie, Pneumologie, Urologie, Pediatrie şi Explorări funcţionale, lucru care va duce la reducerea timpului de aşteptare pentru pacienţi.

Menţionez faptul că, până în prezent, în cadrul ambulatoriului au existat doar două ecografe. Aparatura primită prin proiect va duce la creşterea calităţii actului medical şi stabilirea precoce a diagnosticelor pentru pacienţii care se adresează unităţii sanitare.

Mulţumim tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect!

Manager,

Dr. Andrieş Valerian


Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.6 °
9.9 °
87 %
0.6kmh
100 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
18 °
lun
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când președinta CJ le dă drumul acasă celor care îi scriu pe Facebook, se cunoaște din prima propoziție.

EDITORIAL

Din lipsă de ceva mai bun, zilele acestea am ajuns pe la Buzz House. Filmul, nu altceva... Și pot spune că m-am îngrozit de-a...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...