duminică, august 3, 2025
AcasăLocalVicii combătute cu amenzi. Weekend cu sancțiuni de la jandarmi

Vicii combătute cu amenzi. Weekend cu sancțiuni de la jandarmi

Jandarmii botoșăneni au confiscat, weekend-ul trecut, 119 pachete de țigări de proveniență extracomunitară de la trei persoane. Țigările erau oferite spre comercializare, în mod ilegal, în zona Pieței Centrale a municipiului Botoșani. Cei prinși în flagrant s-au ales cu amenzi contravenționale.

În urma acțiunilor executate independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, jandarmii au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 12.000 de lei, majoritatea pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

„Recomandăm cetățenilor să solicite sprijinul autorităților în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112 în cazul sesizării unor fapte antisociale de natură penală sau contravențională care îi afectează pe ei sau pe cei din jur, pentru ca intervenția acestora să aibă loc în cel mai scurt timp și să aibă efectul scontat”, a precizat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
22.9 ° C
24.6 °
22.8 °
63 %
3.4kmh
66 %
D
23 °
lun
30 °
mar
30 °
mie
28 °
J
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil aşa răsar tot mai multe trotinete în oraş.

EDITORIAL

Recentul sondaj de opinie care arată că doi din trei români îl consideră pe Ceaușescu un bun conducător m-a scos efectiv din zona de…disconfort....

EPIGRAMA ZILEI

E tânără și frumoasă, Deci arată foarte bine Însă sânii ei se lasă... Pipăiți de fitecine!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...