marți, mai 21, 2024
AcasăLocalInconştienţi scoşi din trafic cu dosare penale. Unul dintre şoferi avea o...

Inconştienţi scoşi din trafic cu dosare penale. Unul dintre şoferi avea o alcoolemie de comă

Inconştianţa la volan a devenit o chestiune la ordinea zilei printre şoferii botoşăneni. Marţi, doi bărbaţi s-au ales cu dosare penal după ce s-au urcat la volan deşi ştiau că încalcă legea.

În prima dintre situaţii polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din municipiul Dorohoi, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar unul dinte conducătorii auto, este posibil să se afle sub influența alcoolului.

Oamenii legii au costatat că şoferul, un bărbat, de 62 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Aleea Dumbrava și a efectuat manevra de schimbare a direcției de mers, la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

„În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 62 de ani, valoarea rezultată a fost de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a transmis IPJ Botoşani.

Tânăr depistat la volan, deși nu avea permis

Tot ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Vârfu Câmpului, un autoturism condus de un tânăr, de 33 de ani, din județul Suceava, care circula cu viteză peste limita legală.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, suspendată. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.6 ° C
20 °
16.6 °
61 %
1.3kmh
69 %
mar
24 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
26 °
sâm
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te gândești la Cel de Sus şi aștepți să se gândească și El la tine măcar în campania electorală.

EDITORIAL

Știți treaba aia cu „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple”? Ei bine, după ani întregi în care am tot...

EPIGRAMA ZILEI

Stătea pe un șezlong, la soare, În slip și fără sutien Și-avea un bust atât de mare Că da pe-afară din ... catren! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...