spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăInternaționalLapte praf contaminat cu salmonella

Lapte praf contaminat cu salmonella

Autoritățile franceze au interzis vânzarea și au cerut retragerea unor formule de lapte praf și produse alimentare pentru copii fabricate de gigantul francez Lactalis, după descoperirea bacteriei salmonella, a anunțat duminică Direcția Generală pentru Concurență, Consum și Combaterea Fraudelor (DGCCRF), transmite Reuters.

Rechemarea vizează produsele exportate în Europa, Africa și Asia, inclusiv către România, China, Taiwan, Pakistan, Afganistan, Irak, Maroc, Liban, Sudan, Serbia, Georgia, Grecia, Haiti, Columbia și Peru.

Compania franceză Lactalis nu a gestionat corespunzător riscul contaminării și i s-a ordonat să efectueze rechemarea produselor și să oprească vânzările și exporturile unor produse alimentare pentru copii fabricate la unitatea sa din Craon, în vestul Franței, din 15 februarie, a informat DGCCRF.

Anunțul vine după ce în 3 decembrie autoritățile franceze au retras trei formule de lapte praf pentru copii, după ce 20 de sugari, toți cu vârsta sub șase luni, au fost infectați cu bacteria salmonella. Săptămâna aceasta au fost raportate cinci noi cazuri de infecție cu bacteria salmonella.

Purtătorul de cuvânt al Lactalis, Michel Nalet, a afirmat că produsele pot fi schimbate în farmacii sau supermarketuri și a dat asigurări că orice bacterie salmonella este distrusă dacă se fierbe laptele două minute.

Oficialii francezi au precizat că intoxicația cu salmonella are loc la trei zile după consumul de produse infectate. Simptomele sunt gastroenterită, însoțită de vărsături, diaree și – în majoritatea cazurilor – febră. Părinții ai căror copii au suferit astfel de simptome ar trebui să consulte un medic, a spus ministerul.

În România, Lactalis este lider de piață, după ce a cumpărat brandurile de lactate LaDorna, Albalact și Covalact.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
56 %
0.5kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...