Politica sportului și sportul politicii – Dumitru MONACU, scriitor

Este arhicunoscută ideea că nu există român care să nu se priceapă la politică, fotbal și agricultură. Cum și eu sunt un românaș sadea, e limpede că nu-mi lipsesc din dotare părerile despre aceste domenii dar recunosc chiar de la început că deși provin din mediul rural, în materie de agricultură cunoștințele mele sunt destul de limitate. În schimb, despre politică și fotbal aș putea scrie, vorbi sau comenta ore întregi fără să mă repet. Pasiunea pentru politică și fotbal a românilor dă pe de lături mai ales atunci când ne aflăm în ani electorali sau pe perioada unor competiții majore cum ar fi campionatele mondiale sau europene. Diferențierea cea mai pronunțată dintre aceste fenomene constă în faptul că unul dezbină iar celălalt unește. Astfel, avem cu toții la îndemână o mulțime de exemple cu oameni care se urăsc de moarte datorită politicii. Fie ca au fost prieteni, amici, rude sau cunoscuți, apartenența la un curent politic sau altul i-a făcut dușmani pe vecie. Frați care nu-și mai vorbesc, prieteni care se evită sau cunoștințe care se îmbrâncesc sau se sfădesc ca la ușa cortului, iată urmările „adoptării” politicii ca direcție și crez în viață. Spre deosebire de politică, fotbalul unește iar recentul campionat european la care (în sfârșit!) am participat și noi, a demonstrat încă o dată că sângele apă nu se face, că putem visa și spera împreună, că tricolorul e în sufletul fiecărui român, că suntem cu toții un mare zid galben. Faptul că ne-am oprit în optimi și nu am mers mai departe nu are nici cea mai mică importanță din moment ce am reușit să ținem pasul cu niște țări care pun sportul în general și fotbalul în special pe un loc extrem de important în politicile lor naționale. Și uite-așa am ajuns la punctul de congruență dintre cele două domenii. Politica sportului la ei și … sportul politicii la noi! Cum s-ar spune, în țările care domină fotbalul european se distinge clar existența politicilor guvernamentale coerente și clare care ghidează, fără bâjbâieli și poticneli, calea tineretului către sport. Infrastructura și fondurile de care beneficiază fotbalul în aceste țări sunt uriașe dacă e să le comparăm cu cele din România. Din această cauză, accederea României în optimile CE este, fără îndoială o mare realizare, un succes demn de remarcat. Din acest simplu dar complex motiv, nu sunt deloc de acord cu cârcotașii care depășesc prin poziționările lor, limitele în ceea ce privește satira, critica și așa-zisul umor. Este maxim ce s-a putut, asta e părerea mea. Nu o să mai enumăr diferențele de ordin administrativ uriașe între România și țările din Vest. De altfel, faptul că și celelalte țări din Est participante la CE (Albania, Cehia, Croația, Georgia,  Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina și Ungaria) au părăsit competiția destul de repede, scoate pentru a „n”-a oară în evidență efectul negativ de necontestat al politicilor totalitare emanate după al doilea război mondial, vreme de aproape cinci decenii de către Moscova cea hapsână și necugetată. Pentru că trebuie să fii ori ageamiu ori filorus sadea ca să nu recunoști că în absolut toate domeniile Vestul i-a bătut la fundul gol pe ruși. Dar, să revin la subiect adică la fotbalul cel divin care ne unește. Românii fantastici prezenți în Germania la cele patru meciuri ale naționalei dar și milioanele de telespectatori din țară ne-au demonstrat că „Unirea, Fotbalul a făcut-o!”, asta ca să îl parafrazez pe M. Kogălniceanu. Iată de ce consider că această emulație, această stare de spirit ar trebui să fie luată ca reper în modul de abordare a sistemului sportiv de la noi. Entuziasmul, atașamentul față de culorile patriei, abnegația și dorința de ieșire din anonimat a unui întreg popor ar trebui să reprezinte pentru politicieni, punctele cheie din abordarea de pe alte coordonate a sportului. Sportul în România trebuie să reprezinte un țel, un ideal pentru tineret și nu numai, pentru că, în primul rând unește și nu dezbină. Sportul este izvor de sănătate, este punte de comunicare și înțelegere între oameni, este antidotul molimelor moderne (droguri, tutun, băuturi alcoolice, telefoane, tablete, stres, depresie). Toate aceste lucruri sunt în țările din vest ax central în politicile guvernamentale. Iată de ce, amara înfrângere cu Olanda (scor 0-3) trebuie privită dintr-un alt punct de vedere. Un punct de unde să se distingă că baza de selecție a batavilor este extrem de vastă (din Amsterdam până în Caraibe!) că infrastructura lor este net superioară, că la ei academiile de fotbal sunt ca număr precum primăriile PSD de la noi, că imediat ce apare un străin talentat se fac demersuri pentru aclimatizarea lui și așa mai departe. Din aceste motive în fotbalul autohton s-ar impune măsuri urgente și concrete: minim 6 români pe teren, interdicția de a transfera de afară  „băbăciuni” de peste 25 de ani, aclimatizarea celor valoroși și încă altele. Ca să fie politica sportului și nu invers…