În timp ce unii dintre noi ne indignăm de modificările aberante pe care parlamentarii PSD vor să le introducă la Codul Penal, uităm că încă nu s-a ajuns la ele. Deocamdată lupta e pentru altele, legea statului magistraţilor, organizarea judiciară şi legea CSM. În două-trei zile vor ajunge la promulgare, că graba e mare. Preşedintele le va retrimite probabil în parlament, de unde vor veni înapoi şi gata, nu prea mai are ce face (în afară de atacarea lor la Curtea Constituţională, dar cu puţine şanse). Nici nu s-a ajuns încă la modificările alea aberante de cod penal de genul nu se mai pot folosi probe video sau infractorii trebuiesc anunţaţi dinainte că vor fi anchetaţi. Probabil le ştiţi şi pe celelalte. Nu ştiu dacă vor continua tot aşa pesediştii sau dacă vor renunţa. Prima variantă e că merg până la capăt cu modificările astea cretine şi România devine o republică a infractorilor. Ce rezultă de aici e simplu, dar şi dramatic. Ne putem lua la revedere de la democraţie, vom avea un Viktor Orban sau un Erdogan românesc pe numele lui Liviu Dragnea, un despot înţelept. Multipartitismul va deveni inutil, românii şi aşa au alte griji. Comisia Europeană va activa probabil aceeaşi „clauză nucleară” ca în cazul Poloniei, care duce, pe lângă sancţiuni economice, la posibilitatea ca ţara respectivă să rămână fără drept de vot la Bruxelles. Finalul acestui scenariu va avea accente ruseşti, că nu văd cum am putea continua în cadrul UE. Se vor inflama naţionalismele, lasă că ne descurcăm noi şi fără europeni, că noi suntem români şi putem, apoi ţara se va prăbuşi complet în negura de unde a ieşit în 1989. A doua variantă e mai apropiată de stilul PSD, la fel de dramatică, dar mai ocolită. Majoritatea aberaţiilor vor fi retrase de Iordache et comp, Dragnea va ieşi să spună, ca de obicei, că a fost o eroare de comunicare (chiar, aţi observat că Dragnea a dispărut din viaţa publică de când cu scandalul cu justiţia?) şi se va merge în direcţia protejării corupţilor, că aici trebuie să livreze rezultate Dragnea, dacă nu vrea să piardă partidul. Argumente pentru ar fi ultimele proiecte de lege care au apărut. Să le trecem în revistă: – Codul Administrativ nu va mai fi adoptat de Guvern, ci a fost depus la Senat, ca propunere legislativă a senatorilor PSD, în frunte cu Liviu Dragnea. Proiectul are două aspecte controversate: persoanele care au suferit condamnări penale, dar au fost reabilitate, pot face parte din Guvern şi procurorii nu vor mai putea verifica actele administrative ale miniştrilor; – anularea închisorii pentru fapte grave de evaziune fiscală. Un proiect depus de pesedişti prin care evazioniştii pot scăpa de o condamnare de peste 15 ani dacă achită prejudiciul; – dacă nu ies bani din corupţie, nu poţi fi condamnat. 15 deputaţi PSD au depus la Senat o iniţiativă legislativă prin care vor schimbarea legii, în sensul că dacă nu profiţi direct de actul de corupţie, nu eşti vinovat. Vă daţi seama ce deschidere la furăciuni ar fi o asemenea prevedere în lege; Dacă la astea mai adăugăm prevederile cu eliminarea arestării corupţilor, a ascultării telefoanelor lor, anunţarea anchetelor şi a percheziţiilor avem o imagine clară spre ce ne îndreptăm. Se vor prevala probabil de prevederi precum cea în care cel reţinut este purtat pe stradă în cătuşe (chestie exagerată, evident) şi vor trece pe lângă şi mizeriile astea. O să îi întrebăm pe parlamentarii PSD de Botoşani dacă modificările la Codul penal, aşa cum sunt prezentate acum, sunt bune. Chiar sunt curios ce vor răspunde. Le înţeleg cumva jena, care este vizibilă, credeţi-mă, la ei şi la mulţi vajnici votanţi şi simpatizanţi ai PSD. Însă situaţia în care se află marea masă a pesediştilor e simplă şi foarte des întâlnită, ca metodă de manipulare. Imaginaţi-vă că vă apare cineva în faţa casei şi cere să semnaţi o petiţie pentru trafic civilizat. O semnaţi, evident. După o săptămână vin oamenii şi spun că, pentru că aţi semnat petiţia, vor să monteze în curtea dumneavoastră un panou uriaş pentru siguranţa circulaţiei. Vă vine mult mai greu să refuzaţi, nu? Apare un soi de disonanţă cognitivă, sunteţi de acord cu siguranţa în trafic, dar nu vreţi un panou care să vă facă umbră la casă. Cele două dorinţe se cam exclud una pe alta. Cam asta se întâmplă, oamenii au votat PSD dar nu prea mai sunt de acord cu ce vrea PSD să facă. Banii, măririle de salariu au fost ok (pentru cei care le-au luat), dar asta cu justiţia nu mai e. Cum procedăm? Acceptăm panoul ăsta mare al lui Dragnea et comp? Sau îi spunem să îşi bage panoul undeva? După cum merg lucrurile, nu depinde de panou. Depinde de bani, că de aia suntem săraci, să putem fi cumpăraţi. Dacă primim banii în continuare, vom învăţa să trăim şi cu panoul pesediştilor care face umbră ţării. Cam aşa stau lucrurile, din păcate.
Democraţie în sărăcie nu se poate – Cătălin MORARU redactor şef
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Rusia ne-a returnat AUR-ul. Atacul Rusiei asupra Poloniei, turnesol pentru Simion – Cristian Pantazi, jurnalist
Redacţia -
„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...
Editorial
Mai întâi, omoară știrile. Apoi, fă ce vrei – Cătălin MORARU, redactor șef
Redacţia -
Aveam de gând să scriu despre dispariția jurnalismului de bună credință, aspect văzut ca o necesitate de clasa politică, aproape în integralitatea ei, ca...
Editorial
Taxe europene, servicii românești – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
În încercarea disperată de a echilibra un buget din ce în ce mai costeliv, guvernanții au sporit birurile pe pensii, deși este și incorect,...
Editorial
Trepădușii – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Recent, un fotbalista de la FCU Craiova, Vladislav Blănuță, cetățean al Republicii Moldova, s-a transferat la echipa ucraineană Dinamo Kiev. Până aici, toate bune...
Editorial
Exerciții de imagine – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Patru moțiuni de cenzură într-o singură zi. George Simion pare să fi reinventat fitness-ul parlamentar: „azi facem seturi, nu repetări”. Dacă nu reușește să...
Editorial
Pe când un film deștept despre Maria Tănase? – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...
Editorial
Pizza politică, cine plătește și cine se îndoapă – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
România trebuie să facă față unui moment cât se poate de delicat, însă se pare că nota de plată va fi decontată tot de...
Editorial
Dictatura proștilor nu este democrație – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Sufocați aproape un semicentenar de o cruntă și apăsătoare dictatură, românii au văzut în democrație suprema formă de organizare a societății când de fapt,...
Editorial
Protest pentru lideri, nu pentru sindicaliști– Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
România e un balamuc total, și asta nu e ceva de dată recentă, e ceva ce s-a cronicizat într-un asemenea hal încât a căpătat...
Editorial
Confuzii fiscale
Redacţia -
În politica românească, paradoxul a devenit regulă. Cazul eliminării impozitului de 1% pe cifra de afaceri pentru multinaționale este doar cel mai recent episod...
Editorial
Jelania lui Emil Constantinescu, cel care ne-a făcut cadou încă un Iliescu – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
La timpul potrivit, l-am votat pe Emil Constantinescu cu amândouă mâinile și atunci când a fost declarat învingător am crezut sincer că, în sfârșit,...
Editorial
Verba volant, scripta manent – Cătălin MORARU, redactor șef
Astăzi citiți ultima ediție tipărită a Monitorului de Botoșani. Vom continua în mediul online, pe site-ul nostru și pe paginile noastre de pe rețele...
Editorial
Ordinea și disciplina de partid – Dumitru MONACU, scriitor
Pentru diminuarea și eventual eradicarea haosului instituțional din România este mare nevoie ca pe lângă alte măsuri să fie implementată cu multă sârguință și...
Editorial
De ce pensii trebuia să se ocupe și de care s-a ocupat – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Mai în glumă, dar mult mai în serios, am cam ajuns să mă tem de reformă. Pentru că toate măsurile cu pretenții reformatoare luate...
Editorial
Pasul mic de la informație la prostie – Dumitru MONACU, scriitor
Unul dintre principalele motoare ale dezvoltării și emancipării omenirii este, fără doar și poate, informația. Un adevăr cunoscut în detaliu de bogata familie Rothschild,...
Editorial
Simfonia distrugerii – Virgil COSMA, jurnalist
Cu peste 30 ani în urmă, David Mustaine, genialul lider al trupei de rock Megadeth, compunea o piesă care s-a dovedit a fi premonitorie....
Botoșani
câțiva nori
17.2
°
C
17.7
°
16.6
°
72 %
1.8kmh
22 %
D
25
°
lun
19
°
mar
27
°
mie
19
°
J
21
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...