A fost ceva gălăgie în faţa Guvernului zilele trecute. Taximetriştii şi-au dat seama că nu se mai poate şi au ieşit în stradă. Curios e că hărmălaia pe care au făcut-o nu a rămas fără ecou, liderii protestatarilor fiind chemaţi la negocieri după câteva ore de proteste. O adevărată performanţă, dacă ţinem cont că unii protestează de luni întregi împotriva celor care ne conduc şi singurele reacţii notabile din partea guvernanţilor le reprezintă catalogarea ca agenţi ai lui Soros şi gaşca. Dar cât timp taximetriştii nu cer demisia demnitarilor corupţi şi nici modificarea Legilor Justiţiei într-o direcţie europeană, se pare că există toată disponibilitatea pentru a sta de vorbă cu ei. Un protest oarecum inutil – cel puţin în ceea ce-i priveşte pe taximetriştii din Bucureşti – dacă ţinem cont de faptul că primarul general al capitalei, controversata Gabriela Firea Pandele, a lansat deja un regulament care deocamdată e în dezbatere publică. Dar ştim noi cum stau treburile cu dezbaterile astea publice. I se dă omului posibilitatea de a se face auzit, dar cine mai stă să-l asculte? Noul regulament trebuie, aparent, să civilizeze serviciile de taximetrie, însă există un articol care pune capăt activităţii de ride-sharing. Astfel, cine doreşte să facă taximetrie trebuie să fie afiliat la un dispecerat. Fără dispecerat nu există taximetrie. Cel puţin nu legală. Chiar dacă firmele de taximetrie sunt obligate să-şi dezvolte aplicaţii pentru telefoanele mobile, totuşi existenţa dispeceratului este obligatorie. Şi cum Uber şi alte servicii de ride-sharing nu prea le au cu dispeceratul, e clar în ce direcţie se îndreaptă traficul din Bucureşti. Prin urmare, protestul de la Guvern e total inutil, mai mult o gălăgie menită să distragă atenţia opiniei publice de la adevăratele probleme ale României. Un soi de manipulare grosolană la care participă cât se poate de interesaţi toţi taximetriştii din Bucureşti. O manipulare despre care Dragnea – cel care arăta cu degetul spre multinaţionale – n-a comentat nimic deocamdată. Şi e posibil să nici nu o facă. Dacă o va face, o va face pentru că are un interes şi nu pentru că l-ar deranja debandada de pe străzile Bucureştiului. Nu pot să privesc la protestul taximetriştilor fără să-mi aduc aminte de aventurile pe care le presupune o călătorie prin capitală. Una în care apelezi la o firmă de taxi. De cele mai multe ori şoferul încearcă să te tragă în piep. Dacă îşi dă seama că eşti din provincie – şi de cele mai multe ori îşi dă seama pentru că el e băiat de Bucureşti; şmecher de capitală cum s-ar spune – te poţi aştepta să plăteşti pentru o cursă chiar mai mult decât merită să plăteşti pentru carapacea cu care şmenarul te-a dus la destinaţie. Dacă vrei să nu fii jefuit e recomandat să te înţelegi asupra preţului înainte de a porni în cursă. Şefu’, îţi dau atât, dacă nu… Asta presupune să ştii cam cât face cursa şi să oferi un soi de bonus dacă vrei să nu ţi se arunce de la obraz că pentru banii respectivi şmecherul nici măcar nu porneşte motorul maşinii. Sau mai degrabă suni la dispecerat şi ceri o maşină. Ştiind că şefii au informaţii despre cursa respectivă e posibil ca şoferul să aibă un comportament ceva mai reticient, mai ales că există posibilitatea ca o reclamaţie la firmă să fie luată în serios. Dar dacă vă alegeţi maşina de pe stradă, fiţi pregătiţi să plătiţi preţul. Şi eventual să fiţi plimbaţi prin tot oraşul doar pentru a creşte încasările şoferului. Serviciile de taximetrie lasă de dorit. Nu doar în Bucureşti, dar să ne limităm doar la taximetriştii care-şi fac veacul prin capitală şi care sunt, în mare parte, certaţi cu bunul simţ şi comportamentul civilizat. Faptul că oamenii încep să-i prefere pe cei de la Uber în defavoarea taximetriştilor a determinat reacţii violente în loc să ducă la civilizarea şoferilor de taxi. Şoferii Uber sunt intimidaţi, taximetriştii apelând la acelaşi limbaj de mahala cu care-şi tratează clienţii, le sunt lovite maşinile sau chiar sunt agresaţi. Argumentul pumnului este preferat comportamentului civilizat, năravurile rele se schimbă greu. Curtea Europeană de Justiţie a venit cu o decizie care pare să-i ajute pe taximetrişti, stabilind că Uber este serviciu de transport şi nu un serviciu digital. Şi totuşi taximetriştii protestează. Şi sunt luaţi în serios. Ciudat… Asta în condiţiile în care opoziţia protestează, strada protestează, medicii şi juriştii protestează, dar pe ei nu-i bagă nimeni în seamă. Nimeni nu le cheamă liderii la negocieri, nimeni nu supune în dezbatere publică regulamente şi legi. Dar când e vorba de taximetrişti… Încă o repriză de scandal. Un scandal inutil, având în vedere că lupta taximetriştilor era câştigată înainte de a începe. Manipulare? Paravan mediatic? Până la finalul anului nu mai e mult. Cineva trebuie să distragă atenţia de la problemele esenţiale.
Mult zgomot pentru (aproape) nimic – Ciprian MITOCEANU scriitor
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Așteptăm fapte, nu vorbe – Virgil COSMA, jurnalist
Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...
Editorial
O fabrică de rapoarte fără inovații – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum am mai amintit și cu alte ocazii, primesc adesea feedback de la cititori. Apreciez asta, însă nu simt nevoia de conformare mulată...
Editorial
Ai AI, folosește-o! – Dumitru MONACU, scriitor
Fără îndoială, mediul online a devenit principala sursă de informații pentru orice savant sau gură-cască. Spre deosebire de defuncta sau, mă rog, muribunda presă...
Editorial
Un calcul cinic – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Nu sunt bani, suntem în criză și trebuie să luăm măsuri dure pentru a ieși la liman. Numai asta auzim zilele astea și acele...
Editorial
Un nou val de impostură – Virgil COSMA, jurnalist
Tupeu, aroganță, sfidarea electoratului? Care dintre acestea poate caracteriza mai bine formarea noului guvern? Cred că toate la un loc și încă un șir...
Editorial
Trei decenii de schimbări – George LAZĂR, director
Astăzi împlinim treizeci de ani de la prima apariție. Enunțul în sine ascunde aproximativ zece mii de ediții, în spatele cărora s-au aflat cel...
Editorial
Bătaia moșnegilor cu pietre…periculoase – Dumitru MONACU, scriitor
Dacă ar fi să nu țin seama de proporții și să asemăn cu ceva conflictul dintre Israel și Iran, apoi cu siguranță bătaia cu...
Editorial
Sindicatele – scut pentru impostori – Ciprian MITOCEANU, scriitor
S-au burzuluit ceva sindicatele de când cu austeritatea asta, dar mai mult așa, să facă impresie artistică. Doar nu-i imaginează careva că sindicatele chiar...
Editorial
Necesitate maximă: legea răspunderii – Dumitru MONACU, scriitor
La ora actuală, România are nevoie ca de aer de o așa lege. O lege care, pentru motorul bugetar ar fi un aditiv extraordinar,...
Editorial
Premiul „Obrazul de talpă de bocanc” merge la PLM – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Așa cum în preziua decernării premiilor Oscar s-a găsit cineva să ofere și prea puțin râvnitul trofeu „Zmeura de Aur”, cred că e cazul...
Editorial
Lumea nebună – Dumitru MONACU, scriitor
Cum îi mai place românului să-și complice viața! Ce simplu ar fi fost dacă în locul lui Nicușor Dan astăzi era președinte George Simion!...
Editorial
Când prea mult e prea puțin și prea puțin e prea mult – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Se știe că, de fiecare dată când s-a pus problema măririi pensiilor speciale și salariile demnitarilor, s-au găsit bani, ba încă la timp, că...
Editorial
De doi bani speranță – Virgil COSMA, jurnalist
Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...
Editorial
Răspundere, nu solidaritate – Cătălin MORARU, redactor șef
E limpede, cred, ce fac pesediștii. Vin cu propuneri fanteziste, pentru a întârzia formarea unui guvern. Pentru că fiecare zi fără un nou premier...
Editorial
Totul până la copii! – Dumitru MONACU, scriitor
În curând, școlile își vor închide porțile, urmând o binemeritată vacanță pentru elevii din toată țara. Pentru cei din Botoșani, vacanța ce se arată...
Editorial
Cazinou de lux, mentalitate de scara blocului – Ciprian MITOCEANU, scriitor
De fiecare dată când cei aflați la butoane se plâng că prin buget bate vântul și trebuie inventate noi taxe și impozite „că altfel...
Botoșani
cer senin
16.1
°
C
17.6
°
16.1
°
62 %
2.5kmh
9 %
lun
16
°
mar
24
°
mie
26
°
J
29
°
vin
31
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...
EPIGRAMA ZILEI
Supărată foc, la râu,
Mândra-i cu furca la brâu
Dar n-o ține mult. O scoate
De la bădița din spate...
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...