După 28 de ani, parchetul militar ne spune ce ştiam cu toţii, că în decembrie ‘89, o gaşcă de comunişti au vrut să îl îndepărteze pe Ceauşescu şi să construiască un comunism de tip românesc. Tot felul de nechemaţi au sărit să râdă de cei care au ieşit în stradă. Dincolo de lipsă de respect e vorba de prostie aici, multă prostie. Revoluţia din 1989 a început la Timişoara, cu o revoltă populară. Pe 18 decembrie 1989, studenţii care protestau la Timişoara au avut de înfruntat gloanţele. Nu au avut unde fugi şi au murit. Morţii au fost apoi furaţi din morgă de securişti, incineraţi, iar cenuşa lor aruncată într-un şanţ, lângă Popeşti-Leordeni. Timişorenii nu au renunţat, ci au ieşit şi mai mulţi în stradă, ajungând să fie locuitorii primului oraş liber de comunism din România. Cei care au tras în mulţime nu au fost niciodată descoperiţi de organele de anchetă. I-a descoperit un istoric, în actele armurierului, care avea un opis cu cine a luat arme de la magazie în acele zile şi câte gloanţe. Aproape toţi cei care au tras în timişoreni au fost apoi angajaţi în poliţie sau SRI, după care şi-au trăit (sau îşi trăiesc încă) vieţi liniştite. A urmat apoi Bucureştiul, mitingul de sprijin pentru Ceauşescu, care s-a transformat în mişcare de protest. Noi vedem la televizor imaginile de după 21 decembrie, cu mari mulţimi de oameni pe stradă. Nu prea a fost aşa la început. La început, şi la Timişoara şi la Bucureşti au fost câteva sute de oameni. Cu un curaj nebun, au luptat cu mâinile goale cu securiştii înarmaţi. E o impietate să spui că cei care au murit, cei care au rezistat acolo strigând „vom muri şi vom fi liberi” au făcut-o degeaba. Dacă nu ar fi fost ei, Ceauşescu murea de moarte bună, mult mai târziu. Comuniştii din rândul doi, care îl vroiau mort pe dictatorul ăla imbecil şi semianalfabet, curajoşi cum îi ştim, au stat pitiţi la dos şi au aşteptat să vadă ce se întâmplă. Abia după ce oamenii l-au fugărit pe Ceauşescu a apărut şi „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă”, Ion Iliescu însoţit de gaşca lui. Însă istoria stă în detalii. Pentru cei care nu mai ţin minte (sau nu ştiu) trebuie amintite cuvintele lui Iliescu la apariţia în studiourile televiziunii române. Cum că Ceauşescu a „întinat nobilele idealuri ale comunismului”. Da, asta ne pregăteau, un soi de comunism cu faţă umană cică, adică mâncare, carne şi unt în vitrine, asta era ideea. Noroc de oamenii care erau în studioul ăla, Dinescu şi Ion Caramitru, printre alţii, care au început să strige „ia mai lasă-ne cu comunismul tău”. Şi aşa au înghiţit, Iliescu şi gaşca lui, democraţia. Cu noduri. Da, în România s-a murit pe stradă pentru libertate. În nici o ţară fostă comunistă nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Ce ar fi trebuit să ştim deja e cine a tras şi, mai ales, de ce au mai murit oameni după fuga lui Ceauşescu. Însă nu trebuie să-i uităm pe cei care şi-au dat viaţa pentru libertatea noastră de astăzi. Pentru cei care nu ştiu, să îşi întrebe părinţii sau bunicii ce fel de ţară era România lui Ceauşescu. Şi ce curaj îţi trebuia să ieşi în stradă împotriva sistemului. Iar acum, după 28 de ani de la acele incredibile acte de bravură, în cea mai tristă iarnă de după ‘89, suntem în situaţia în care preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedinte al partidului care a câştigat alegerile este un condamnat penal, cercetat încă în două dosare. Preşedintele Senatului, al doilea om în stat, e un habarnist cercetat pentru mărturie mincinoasă. Parlamentari condamnaţi sau cercetaţi pentru diverse, nu doar corupţie, votează sau fac proiecte de legi pentru oprirea luptei anticorupţie. Ori îşi fac legi pentru propriile interese meschine. Au alături de ei o liotă de politicieni cu probleme penale plus, foarte important, un număr destul de mare de români care nu pricep ce li se întâmplă. Sau nu îi interesează. Cu siguranţă, mulţi dintre dumneavostră aţi ieşit în stradă atunci, măcar după 22 decembrie, ca să sărbătoriţi. Ca să vă luaţi „raţia de libertate”, cum spuneam atunci. Ar trebui „să facem totul”, cum spuneau comuniştii, pentru a ne păstra această libertate. Integral, nu raţionalizată. Nicolae Steihardt spune că „Libertatea nu o poate garanta, până la urmă, nici o lege, nici o constituţie, nici o curte de justiţie (…) Care e chezaşul sigur? Numai unul: curajul fizic al indivizilor.” Măcar în aceste zile de decembrie ar trebuie să îi dăm dreptate. Şi să luăm aminte.
Raţia de libertate – Cătălin MORARU redactor şef
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Armată obligatorie, dar nu tot pentru voi – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...
Editorial
Campania ciudaților – George LAZĂR, director
Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...
Editorial
Oameni care sunt: Florin Egner – Dumitru MONACU, scriitor
Am stat foarte mult în cumpănă dacă și cum să scriu despre fostul edil al Botoșaniului. Faptul că aș putea fi acuzat de o...
Editorial
Doar din grijă pentru români – Ciprian MITOCEANU, scriitor
De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...
Editorial
16 pe un loc – Virgil COSMA, jurnalist
Partidele politice și alianțele au dat publicității listele pentru alegerile europarlamentare, sunt 542 de candidați pentru 33 locuri. Știu că nu interesează pe nimeni...
Editorial
Cea mai incorectă competiție – Dumitru MONACU, scriitor.
Dintre toate scrutinele electorale pe care le vom avea de înfruntat anul acesta, alegerea primarilor reprezintă fără nici un dubiu, cea mai mare și...
Editorial
Despre monumente și mastodonți – Dumitru MONACU, scriitor
Cu surle și trâmbițe suntem anunțați de către comenduirea garnizoanei civile cu sediul în palatul administrativ că în curând va mai prinde contur o...
Editorial
Oare dacă ascultam muzică adevărată ne era mai bine? – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Zilele trecute am avut parte de un adevărat șoc cultural, ca să-i spun așa… Trecut prin parc - prea mult spus plimbare. Și acolo,...
Editorial
E musai să facem politică, oameni buni! – Dumitru MONACU, scriitor
Mulți, foarte mulți români, sătui până peste cap de indolența, incompetența, arivismul, nesimțirea, lipsa de caracter ș.a. (lista ar mai putea continua mult și...
Editorial
La Botoșani se întâmplă lucruri – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Cu ceva timp în urmă, am decis să-mi găsesc altceva de făcut în ziua alegerilor locale. Orice altceva în afară de mers la vot....
Editorial
Invazia falsurilor – Virgil COSMA, jurnalist
Asaltat de terminologia anglo-americană, publicul este gata să înghită pe nemestecate noțiuni pe care le ia ca atare, fără a le stăpâni pe deplin...
Editorial
Praful de pe to(l)bă – Dumitru MONACU, scriitor.
O grevă care nu dovedește nimic. Așa putem aprecia, parafrazându-l pe scriitorul Anton Holban (1902 – 1937), acțiunea sindicală a poștașilor care a pâlpâit...
Editorial
Cine a câștigat din greva poștașilor – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Au intrat poștașii în grevă, iar treaba asta le-a picat greu celor aflați la butoane. Greu, dar tot încearcă să scoată ceva din asta;...
Editorial
EPP adică … efectul posibil pervers – Dumitru MONACU, scriitor
Chiar din start vreau să vă atenționez că titlul editorialului de azi nu are vreo legătură cu partidul popularilor europeni, ci tot cu ale...
Editorial
„Brad Pitt” e peste tot – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Hăhăială generală printre români. O româncuță trecută de șaizeci de ani, stabilită de ceva timp în Spania, a pierdut o mie trei sute de...
Editorial
Am plecat pe drumul Ungariei – Cătălin MORARU, redactor șef
Mai țineți minte cum ne uitam la Ungaria acum 10 - 15 ani? Țară frumoasă, curată, plină de autostrăzi, de stațiuni cu băi termale,...
Botoșani
câțiva nori
3.3
°
C
5.6
°
2.8
°
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14
°
Dum
11
°
lun
12
°
mar
14
°
mie
11
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.
EDITORIAL
Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...
EPIGRAMA ZILEI
Contrar zicalei consacrate
Eu aș descrie-o în alt mod:
Are picioare scurte, poate
Dar sigur e ... miriapod!
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...