Justiția cea ocupată cu aberații – Dumitru MONACU, scriitor

Nu cred să existe român normal la cap care să nu fi realizat că, la fel ca absolut toate instituțiile democratice ale țării și Justiția este varză, vraiște sau cum vreți s-o definiți. Deși consumă substanțiale resurse, rolul ei nu este nici pe departe cel care ar fi trebuit să fie, adică o balanță cât mai precisă întru măsurarea abaterilor unor indivizi certați cu legea ci efectiv un instrument de produs bani, influență, putere și altele asemenea. Beneficiarii acestei haiducii inverse sunt oamenii sistemului, adică politicieni, servicii și, normal, magistrați. Păgubiții sunt aceiași de peste trei decenii: oamenii care prin eforturile lor țin România pe harta lumii. Pentru că nu conducătorii sunt aceia care fac asta. Dacă n-ar fi milioane de trepăduși, de oameni frumoși, cuminți, harnici și supărător de ascultători care își văd de ale lor și nu se revoltă în fața atâtor nedreptăți, diriguitorii ar lua-o în secunda doi pe drumurile deschise de diaspora, pungile lor pline fiind la mare căutare oriunde pe glob. Dar să revin la subiectul zilei adică Justiția. A analiza toate acuzațiile eronate ale procurorilor sau toate deciziile anapoda date de către judecători ar însemna să cauți firele de fân din jurul acului din car deci nu ar ajunge nimănui timpul fizic să facă asta. Din acest motiv dar și din altele mă voi rezuma la două aberante situații din zona justiției. Despre prima dintre ele am mai scris, e vorba de propunerea unor minți crețe de a rejudeca procesul lui Ceaușescu. A doua se referă la proaspăta retrimitere a dosarului Revoluției de la Înalta Curte, înapoi la Parchetul Militar, pentru … pentru ce, bă, deștepților? Cui mai ajută la treizeci și cinci de ani de la evenimentele din 1989 condamnarea sau achitarea? Ce să le mai faceți lui Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, ambii dintre ei fiind deja cu un picior și jumătate în groapă? Nu v-ați făcut treaba la timp, tăceți dracului din gură și ascundeți-vă după cortina vremii. Controversele iscate de asemenea inițiative nu fac altceva decât să scoată în evidență incapacitatea, incorectitudinea, neștiința, cointeresarea materială și slugărnicia Justiției în momentele cruciale din istoria recentă a țării. Începând cu decizia populistă luată de către niște magistrați slugoi în cazul procesului lui Ceaușescu și continuând cu tărăgănarea până la absurd a dosarului „Revoluției” evoluția magistraților, acțiunile, măsurile și motivările lor nu au fost decât niște pumni de șperlă aruncați în ochii românilor, adică niște minciuni și mistificări gogonate menite a da o notă de legitimitate noii puteri instalate abuziv la București. Repunerea pe tapet a acestor dosare nu poate avea ca efect decât cheltuirea unui morman de parale, „ocuparea” artificială a programului (aiurea, ce program, ce sarcini de serviciu, ce răspunderi au?) unor magistrați dar, cel mai important, abaterea atenției opiniei publice de la adevăratele probleme, furturi, jafuri și nelegiuiri care se petrec zilnic sub nasul nostru. Este foarte adevărat că ar trebui ca adevărul să iasă la lumină. Este foarte adevărat că un popor care trăiește în minciună este sortit pieirii. Dar din păcate, misiunea aceasta de scoatere a adevărului din hârdăul în care a fost împins de către cei ce au preluat frâiele României după 1989 nu mai poate fi pusă în cârca unei instituții care a dezamăgit de atâtea ori. De-acum, analiștii, istoricii, academicienii și alți asemenea oameni devotați meseriei lor sunt singurii care ar mai putea face ordine în puzzle-ul schimbării de regim din România, un puzzle decupat intenționat și amestecat vârtos tocmai pentru a nu mai putea fi reconstituit sau deslușit vreodată. Aș înțelege aceste demersuri extrem de costisitoare dacă vistieria țării ar da pe de lături sau dacă vreo fundație, vreun organism privat ar găsi de cuviință că poporul acesta merită să știe adevărul așa cum a fost, chiar dacă acest aspect implică bani mulți și muncă multă. Dar așa, când țara din punct de vedere al datoriilor se scufundă adânc și se apropie de … Groapa Marianelor, când oamenii își drămăluiesc cu multă grijă bănuții pentru că își dau seama ce urmează după alegeri, când istoria aproape că dispare din școli, ce motivație mai poate avea redeschiderea unor dosare peste care este praful de zeci și zeci de ani? Chiar nu există nimeni în România care să oprească o asemenea parascovenie? Președinție, Curte Constituțională, Guvern, Senat, Camera Deputaților și alte organisme care vă considerați democratice, drepte și în slujba poporului, chiar nu aveți niște pârghii de stopare a acestor inițiative, a acestor  aberații? Sau vă favorizează extrem de mult năduful, zăpăceala, indignarea, dezorientarea și haosul în care se zbat românii? Tare cred că a doua întrebare este retorică, deja, pentru români…