Dacă ar fi să asemăn cu ceva societatea românească contemporană, atunci, fără vreo reținere și fără echivoc m-aș gândi la o cetate medievală. O cetate în miezul căreia locuiesc dregători mai mari și mai mici în frunte cu căpetenia lor, iar în jurul edificiului, în afara zidurilor păzite cu strășnicie de străjeri zeloși, trudesc plugarii, păstorii, meșteșugarii ale căror roade, produse sau servicii, nu se pot transforma în bani decât prin intermediul oamenilor cetății, adică bogătanii. Deși toți acești slujbași sunt aparent liberi în afara zidurilor, ei sunt prizonierii unui sistem bazat pe forță, teroare, nedreptate. Răbufnirile sau revoltele lor sunt din fașă anihilate de cohorta de străjeri care asigură pacea și bunăstarea în cetate. Transpusă la nivelul zilelor noastre, această cohortă este formată din polițiști, jandarmi, militari, sepepiști, sereiști, toți mișcându-se și activând într-un context conceput de către politicieni și pus în practică de către cei din Justiție. Legătura dintre cei din Justiție și politică este una foarte strânsă, ceva gen mâna stângă și mâna dreaptă. Niciuna nu acționează independent și, în plus, una se spală pe alta ori de câte ori situația o impune. Dar, gata cu comparațiile, să revenim la lumea noastră, cea de azi. Două au fost informațiile din aceste zile care au îngropat și mai adânc prestigiul și imaginea Justiției din România. Este vorba de cazul „Buzatu” de la Vaslui și cazul „Crișan” de la Arad. Deși din colțuri total diferite ale țării, cele două situații se aseamănă ca două picături de apă prin soluțiile date de către judecători. În primul caz este vorba de anularea tuturor dovezilor care îl incriminează pe cel care se pare (hai să folosesc un termen prudent!) că lua mită cu portbagajul și anume fostul președinte al CJ Vaslui, Dumitru Buzatu. Și dacă tot am amintit de meleagurile vasluiene nu pot să nu amintesc de … celeritatea cu care a fost executat acolo Nelu Tătaru pentru o mită de 50 de lei sau câteva ouă și-o găină. Ei, în cazul lui Tătaru s-au mișcat procurorii de parcă ar fi fost vorba de infracțiunea de înaltă trădare, în timp ce în cazul „Buzatu” au confecționat niște probe pe care judecătorii, justificat sau poate nu, le-au distrus dintr-o suflare. E limpede că din aceste două exemple se poate trage lesne concluzia că aparatul din Justiție a funcționat defectuos. Din păcate, nimeni nu va fi tras la răspundere sau sancționat, întrucât ambele cazuri vasluiene au deja rezolvarea în plic, respectiv o executare și o reabilitare. Traversând țara, ajungem la Arad, unde judecătorii au lăsat-o în libertate pe suspecta către care duceau toate ițele acestei afaceri murdare. Ițe pe care le-au încropit, timp de vreo trei ani, procurorii. Cine și când a greșit, așadar? Cu siguranță, întrebarea mea e retorică. Știu, adevărul omenesc de multe ori este opus adevărului juridic, dar totuși când un cal o ia la stânga (judecătorul) și unul la dreapta (procurorul) e clar că birjarul a dat comenzile greșite și boierul ar trebui să-l urecheze. Din păcate, ambii adică și birjar și boier (Justiție și politic, adică!) au aceleași interese și nu vor biciui sub nicio formă bidiviii, pentru că vor avea nevoie de ei în continuare. Drept urmare, vor fi chemați meșteșugarii să repare atelajul strict din cauza comenzilor greșite, dar și agricultorii care să le dea un braț de fân în plus, cailor. Și toate astea sub privirile aspre ale străjerilor de pe ziduri. Iată așadar cum se face dreptatea în România! Cât despre vorba aceea că unde sunt doi juriști sunt trei păreri, eu o consider o născocire românească, așa cum sunt de altfel toate legile care cuprind texte cu „poate”, „dacă” sau … „sau”! Legea ar trebui să fie clară, fără dubiu și fără loc de interpretări. Că de aia plătim regește aproape 500 de dregători, și nu de plugari sau meșteșugari! Dacă vom lua în considerare faptul că cele două spețe prezentate sunt o infimă parte dintr-un noian de erori din domeniul juridic, atunci vom realiza perfect de ce și din cauza cui suntem pe ultimul loc în UE la aproape toate capitolele. Coroborate cu celelalte gogomănii guvernamentale, se obține astfel imaginea perfectă a frânelor nației. Frâne care sunt mereu puse în ceață spre a nu fi observate. Frâne care ni se explică aproape zilnic că se datorează străinilor care nu ne vor binele, de parcă ei, cei care ne explică, ni l-ar vrea. Și astfel dăinuim în continuare, supuși, în afara zidurilor cetății medievale…
Cetatea medievală – Dumitru MONACU, scriitor
De MonitorulBT

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Rusia ne-a returnat AUR-ul. Atacul Rusiei asupra Poloniei, turnesol pentru Simion – Cristian Pantazi, jurnalist
Redacţia -
„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...
Editorial
Mai întâi, omoară știrile. Apoi, fă ce vrei – Cătălin MORARU, redactor șef
Redacţia -
Aveam de gând să scriu despre dispariția jurnalismului de bună credință, aspect văzut ca o necesitate de clasa politică, aproape în integralitatea ei, ca...
Editorial
Taxe europene, servicii românești – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
În încercarea disperată de a echilibra un buget din ce în ce mai costeliv, guvernanții au sporit birurile pe pensii, deși este și incorect,...
Editorial
Trepădușii – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Recent, un fotbalista de la FCU Craiova, Vladislav Blănuță, cetățean al Republicii Moldova, s-a transferat la echipa ucraineană Dinamo Kiev. Până aici, toate bune...
Editorial
Exerciții de imagine – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Patru moțiuni de cenzură într-o singură zi. George Simion pare să fi reinventat fitness-ul parlamentar: „azi facem seturi, nu repetări”. Dacă nu reușește să...
Editorial
Pe când un film deștept despre Maria Tănase? – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...
Editorial
Pizza politică, cine plătește și cine se îndoapă – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
România trebuie să facă față unui moment cât se poate de delicat, însă se pare că nota de plată va fi decontată tot de...
Editorial
Dictatura proștilor nu este democrație – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Sufocați aproape un semicentenar de o cruntă și apăsătoare dictatură, românii au văzut în democrație suprema formă de organizare a societății când de fapt,...
Editorial
Protest pentru lideri, nu pentru sindicaliști– Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
România e un balamuc total, și asta nu e ceva de dată recentă, e ceva ce s-a cronicizat într-un asemenea hal încât a căpătat...
Editorial
Confuzii fiscale
Redacţia -
În politica românească, paradoxul a devenit regulă. Cazul eliminării impozitului de 1% pe cifra de afaceri pentru multinaționale este doar cel mai recent episod...
Editorial
Jelania lui Emil Constantinescu, cel care ne-a făcut cadou încă un Iliescu – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
La timpul potrivit, l-am votat pe Emil Constantinescu cu amândouă mâinile și atunci când a fost declarat învingător am crezut sincer că, în sfârșit,...
Editorial
Verba volant, scripta manent – Cătălin MORARU, redactor șef
Astăzi citiți ultima ediție tipărită a Monitorului de Botoșani. Vom continua în mediul online, pe site-ul nostru și pe paginile noastre de pe rețele...
Editorial
Ordinea și disciplina de partid – Dumitru MONACU, scriitor
Pentru diminuarea și eventual eradicarea haosului instituțional din România este mare nevoie ca pe lângă alte măsuri să fie implementată cu multă sârguință și...
Editorial
De ce pensii trebuia să se ocupe și de care s-a ocupat – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Mai în glumă, dar mult mai în serios, am cam ajuns să mă tem de reformă. Pentru că toate măsurile cu pretenții reformatoare luate...
Editorial
Pasul mic de la informație la prostie – Dumitru MONACU, scriitor
Unul dintre principalele motoare ale dezvoltării și emancipării omenirii este, fără doar și poate, informația. Un adevăr cunoscut în detaliu de bogata familie Rothschild,...
Editorial
Simfonia distrugerii – Virgil COSMA, jurnalist
Cu peste 30 ani în urmă, David Mustaine, genialul lider al trupei de rock Megadeth, compunea o piesă care s-a dovedit a fi premonitorie....
Botoșani
cer acoperit de nori
23.8
°
C
23.9
°
22.6
°
48 %
4.8kmh
100 %
S
23
°
D
24
°
lun
23
°
mar
26
°
mie
18
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...
V-ați focusat pe pesede, altceva nu știți, ce dace justiția va doare în cur, scapă și Buzatu,băiatul lui Gino e ca și scăpat, asasinii de la Arad au plecat în vacanță justiția coruptă 100 % și voi o urmăriți pe Doinita,cu ce se îmbracă,………