marți, iunie 17, 2025
AcasăLocalAccident bizar de căruţă terminat la Urgenţe

Accident bizar de căruţă terminat la Urgenţe

Un bărbat din judeţ a ajuns la Urgenţe după ce a fost victima unui accident de căruţă mai puţin obişnuit.

Incidentul a avut loc pe drumul European ce leagă Botoşani de Suceava, în dreptul localităţii Brehueşti. Un bărbat de 71 de ani, din localitate, se deplasa spre casă într-o căruţă. La un moment dat, o maşină care circula pe acelaşi drum a intrat cu viteză într-o curbă la stânga şi şoferul a scăpat volanul de sub control. Căruţaşul a observant maşina aflată în derapaj care se îndrepta spre căruţă şi, panicat, a sărit din coşul atelajului înainte de impact. Acesta a aterizat în şanţul de beton, care era la o diferenţă de nivel de doi metri. Ulterior căruţa a fost lovită violent de maşina scăpată de sub control.

Bărbatul, ajuns în şanţ, a suferit mai multe traumatisme. Oamenii din zonă au apelat serviciul 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale pentru un accident de căruţă. O ambulanţă cu medic l-a preluat pe acesta şi l-a adus la Urgenţe. “Pacientul a ajuns în serviciul de urgenţă cu echipajul SMURD cu medic. Acesta a fost diagosticat cu un traumatism de gleznă stângă şi politraumatism prin cădere de la înălţime. A fost stabilizat şi supus mai multor investigaţii de specialitate”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Poliţiştii botoşăneni au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17.8 °
15.6 °
64 %
1.5kmh
45 %
lun
19 °
mar
25 °
mie
25 °
J
27 °
vin
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

După câte materiale au rămas, mai e un pic și se termină.

EDITORIAL

Este limpede că, indiferent cine și cum va ajunge la Palatul Victoria, dacă viitorul guvern nu aplică imediat și fără concesii măsurile pe care...

EPIGRAMA ZILEI

Eu îmi apăr bogăția Funcția, contul și neamul Și de-aceea am pus hamul Pe voi și pe România...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...