Gata, s-a terminat şi timpul actualului guvern. Au trecut şase luni şi Liviu Dragnea este pe cale de a-l da jos şi pe Mihai Tudose, prin metoda pe care a brevetat-o cu Victor Ponta şi Sorin Grindeanu, adică să întoarcă partidul împotriva lui. Va spune din nou că guvernul nu a performant (nu că ar fi făcut-o), că nu s-a ţinut de programul de guvernare, etc., astfel încât „partidul este dator faţă de electoratul care l-a votat” şi nu-i rămâne decât să-l dea jos. De fapt, problema lui Dragnea cu guvernul, ca şi în cazul Grindeanu, e că acesta nu i-a rezolvat problemele cu justiţia, care au început să fie din ce în ce mai grave. Mai exact, Tudorel Toader, atentatorul la justiţie, nu a găsit încă resursa de curaj necesară să o dea jos pe Laura Codruţa Kövesi din fruntea DNA şi să pună în locul ei vreun procuroraş timid de pe la Teleorman, pe care să-l poarte pe degete aşa cum voia el. Problema e că numărul fraierilor care-l mai cred pe Dragnea, mai ales a celor din partid este tot mai mic şi asta s-ar putea întoarce împotriva lui. Deja, în PSD s-au conturat trei tabere. Una, a majorităţii „baronilor locali”, care susţine menţinerea actualului guvern, fără nici o schimbare de structură, eventual cu o remaniere, alta care s-a aliniat în spatele lui Liviu Dragnea şi care cuprinde femeile vizibile din partid: Gabriela Firea, Olguţa Vasilescu, Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Carmen Dan şi una a premierului Tudose şi a preşedintelui executiv al PSD, Niculae Bădălău. Dacă poziţionarea primelor două tabere este foarte clară, cea a premierului e un pic mai în penumbră. Mihai Tudose şi Niculae Bădălău îşi propun o restructurare a guvernului prin eliminarea a şapte-opt ministere, în special a celor a căror titular răspunde la comenzile din Kiseleff ale lui Liviu Dragnea. Mai mult, ei speră ca din războiul intern să iasă câştigători şi să pună mâna pe partid, mai ales că poziţia liderului suprem este din ce în ce mai şubredă. Declaraţiile celor doi nu mai sunt de mult o noutate, ei poziţionându-se din ce în ce mai ferm împotriva păpuşarului de la Teleorman. Cele două tabere care i se opun, într-un fel sau altul, lui Liviu Dragnea îl au „aliat” şi pe preşedintele Klaus Iohannis, care a avertizat deja PSD că nu-i va da posibilitatea de a desemna un nou premier în cazul în care îşi vor dărâma şi cel de al doilea guvern. Mai mult, posibilitatea de a pierde guvernarea este destul de mare, dacă ţinem cont că moţiunea de cenzură împotriva lui Grindeanu a trecut la limită, cu doar opt voturi, şi alea aparţinând minorităţilor naţionale, care, tradiţional se poziţionează de partea majorităţii, indiferent care ar fi ea. Lui Dragnea nu-i pasă dacă nu-i iese jocul, fiind chiar bucuros că după ce a spart carul cu oale şi a pus economia pe butuci, guvernarea să fie preluată de adversari sau tehnocraţi pentru a avea pe cine da vina şi pentru a poza că el şi PSD au făcut lucruri bune, dar că ceilalţi sunt împotriva poporului. Astfel, el joacă la două capete, ori îşi găseşte o nouă marionetă, care să răspundă fără să crâcnească tuturor comenzilor pe care le dă, inclusiv schimbarea conducerii Parchetului General şi a DNA, ori trece în opoziţie şi cei care vor lua puterea vor deconta toate oalele sparte de guvernele PSD, Grindeanu – Tudose! Riscul său vine de la cele două tabere din partid, care, dacă-şi unesc forţele, ar putea să-l lase cu buzele umflate, să-l zboare de la conducerea PSD, iar asta echivalează cu sfârşitul lui politic (a se vedea cazurile: Năstase, Geoană, Ponta) şi de aceea Dragnea e dispus la orice pentru a nu-şi pierde statutul de păpuşar.
Păpuşar, caut marionetă – Marius ILINCARU editor
De MonitorulBT
0
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Trei, Doamne, și toate trei! – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Este evidentă și vizibilă din avion falia ideologică apărută de câțiva ani, între români. Foarte puțini compatrioți se situează pe zona de echilibru. În...
Editorial
Sistemul unui joc periculos – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Părerea mea în legătură cu sondajele de opinie aduce cumva cu presupusa afirmație a lui Stalin: nu contează cine și cum votează, contează cine...
Editorial
Orașe construite din pix, pierdute de realitate – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Conform unei vorbe de duh românești adaptată la vremuri și context, autoritățile au aflat ceea ce știa mai tot omul, și anume că mai...
Editorial
România te iubesc – Comune la stăpân – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Recenta nominalizare a Andreei Alecu Gireadă drept candidat la funcția de primar al comunei Mihai Eminescu mi-a adus în minte vorbele atât de pline...
Editorial
Școală fără orizont, copii fără viitor – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Chiar dacă elevii sunt în vacanță, problemele sistemului de educație nu și-au luat concediu, prin urmare pe la ministerul de resort și nu numai...
Editorial
Balanță spartă – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Săptămâna trecută, scena politică românească a oferit tabloul unui atelier mecanic de cea mai proastă speță: toți se agită cu sculele în mână, se...
Editorial
Hora de la PSD – Cătălin MORARU, redactor șef
Redacţia -
Despre PSD scriam după condamnarea lui Dragnea că e un partid în disoluție. Nu a fost să fie, din păcate, pentru că au primit...
Editorial
Oameni care sunt: Georgică Manole – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Există oameni care, fără să-și propună, devin repere. Nu pentru că ar striga „uitați-vă la mine”, ci pentru că se încăpățânează să creadă, să...
Editorial
Frustrații – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Dacă e să luăm în seamă sensul cuvântului „frustrat” atunci de bună seamă trebuie să mergem la DEX care spune așa: respectivul cuvânt este...
Editorial
Miracolul FILIT într-o țară ce începe să citească – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Recunosc, mă număr(am) printre cei care nu prevăd cine știe ce viitor pentru lectură, iar asta se bazează mai mult pe statistici concrete și...
Editorial
Flatarea anestezică – Alexandru Cohal, cercetător
Redacţia -
Iată că a venit vremea ca N. Dan, noul președinte al României, să-i laude pe moldoveni cât sunt de culți, de buni, de importanți....
Editorial
Butaforie politică – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Săptămâna care se încheie lasă în urmă o atmosferă bipolară: pe de-o parte, cifre care strigă „corecție”; pe de altă parte, promisiuni politice și...
Editorial
Să râdem, să plângem?
Redacţia -
„Ce țară veselă”, ar putea exclama cineva, neștiind câtă tristețe ascunde de fapt această veselie de fațadă și de prost gust.
De curând, s-a hotărât...
Editorial
Pensii speciale versus incompatibilități – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Ori de câte ori apare un nod gordian, o fundătură, un colaps în buna funcționare a societății, ies la iveală cauzele care au generat...
Editorial
Explozia unui stat aflat în descompunere – Ciprian MITOCEANU
Redacţia -
Ultimele zile au fost pline de evenimente nefericite, care au arătat încă odată atât incapacitatea statului de a gestiona situații de criză, cât și...
Editorial
Erori vrute sau nevrute de comunicare – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Imaginea și modalitatea de comunicare reprezintă azi două tăișuri eficiente cu care politicienii trec supărător de ușor prin brânza electoratului. Dai bine în poză...
Botoșani
ploaie ușoară
10.6
°
C
10.6
°
10.5
°
97 %
1.3kmh
100 %
D
13
°
lun
12
°
mar
13
°
mie
12
°
J
11
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
Este evidentă și vizibilă din avion falia ideologică apărută de câțiva ani, între români. Foarte puțini compatrioți se situează pe zona de echilibru. În...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...



