Prost a început anul ăsta! Şi dacă este să ne luăm după legile lui Murphy – un set de ziceri amare şi al naibii de adevărate – ce începe prost are toate şansele să se termine şi mai prost. Accidente cu morţi în prima zi a anului, incendii, crime, previziuni economice dintre cele mai sumbre (la nivel mondial, nu numai în ceea ce ne priveşte acasă) şi, ca şi cum n-ar fi de ajuns, asaltul fără de sfârşit al penalilor asupra Justiţiei Române. Mă şi întreb cum o fi să-ţi urezi toate cele bune, an nou fericit, Doamne Ajută şi toate celelalte şi apoi să intri cu 180 km/oră într-un sens giratoriu? Sau să-ţi ardă casa în dimineaţa de Anul Nou? Sau să-i dai în cap vecinului? Sau să uiţi de copilul care se juca în spatele casei şi să-ţi aduci aminte de el abia când deja s-a înserat şi să-l găseşti dimineaţa mort? Şi acum, colac peste pupăză, s-a spart şi buba asta în Poliţie şi curge puroiul şi pute pestilenţial. Pedofilul ăla nenorocit era şoferul şefului Serviciului de Poliţie Rutieră, funcţie în care nu ajunge oricine, fiindcă este exclusiv pentru oameni de „încredere”. Cei care devin mai apoi combinatori. Oameni slugarnici, un fel de lachei personali, oameni de „casă”, care cunosc toate dedesubturile murdare ale „biroului nr. 1” şi se ocupă de chestiuni „delicate”. Citeşte primitul şpăgilor pentru şef, dusul doamnei la coafor şi al copiilor şefului la grădiniţă, efectuarea tuturor comisioanelor pentru care şeful nu-şi poate păta obrazul. Adică o funcţie care implică un caracter lax şi o coloană vertebrală extrem de flexibilă. Trebuie să ai „pile”, şi să fii „de mare încredere” ca să ajungi într-o asemenea poziţie din care ştii tot ce mişcă în inspectorat şi poţi „interveni” la cererea cuiva, cu girul şefului, fireşte, dar de multe ori şi fără ca el să apuce să afle. A fost recunoscut de colegi, după fotografiile difuzate în presă, sesizate în mod direct structurile ce aveau în lucru dosarul şi săltat direct din sediu. De ce atât de târziu, când filmul din lift a fost difuzat la câteva ore după producerea faptei? Familia şi-a angajat avocat cu o zi înainte a de a fi fost adusă la cunoştinţa opiniei publice arestarea nemernicului. Cele două neconcordanţe temporale mă duc la gândul că atât anchetatorii cât şi familia au ştiut de la bun început despre cine este vorba şi că s-a încercat fie o muşamalizare fie măcar o mediere. De ce? Fiindcă o asemenea funcţie îţi oferă un fel de imunitate mai tare decât cea parlamentară. Dovadă că infractorul era recidivist, iar precedenta faptă a fost muşamalizată. Şi încă de ce? Fiindcă legea o permite! Şi poate că acesta este unul dintre aspectele cele mai importante care ar trebui dezbătute în asemenea situaţii. Părinţii ar trebui să ştie ce fac şi unde le sunt copiii. Tot ei ar trebui să iniţieze discuţii cu copiii, în care să îi avertizeze în ce fel de lume trăiesc, cât mai devreme cu putinţă. În lumea de astăzi excesul de pudoare este cea mai proastă alegere cu putinţă. La rândul ei, comunitatea tace şi nu-i pasă. Şi asta se poate educa. Legile nu sunt suficient de aspre pentru asemenea infracţiuni. Mulţi infractori au fost prinşi şi eliberaţi din lipsă de probe sau pentru prescrierea faptei. Educaţia sexuală şi civică trebuie întărită în şcoli. Un copil trebuie să înveţe cum să se protejeze, să refuze tentaţiile, să anunţe orice indicii de risc. Spun toate astea fiindcă o cercetare recentă arată că doar 10% din informaţiile primite despre sănătatea sexuală vin de la şcoală sau de la medici şi aceasta se întâmplă abia după vârsta de 14 ani. Scurgerea asta puturoasă din Poliţie indică, fără dubiu, o boală de sistem, agravată până la metastază în ultimii 15 ani. Meritocraţia a rămas doar un deziderat. O boală clasificată şi bine descrisă (dubla personalitate) nu a putut fi identificată la verificările periodice fiindcă psihologi la cadre au ajuns, în multe inspectorate, unii sau unele care nu înţeleg prea bine nici măcar ceea ce se întâmplă cu ei înşişi. În ultimii 10-15 ani s-a umplut ţara de absolvenţi de psihologie cu patalama oficială, făcuţi la sucursale de dugheană, cu diplome cumpărate ca la talcioc. Între multe miile de absolvenţi de psihologie or fi şi dintre cei foarte buni, nu mă îndoiesc, numai că nu pupă ei posturile astea. În locul lor sunt angajate nişte slugi umile, care îşi terfelesc meseria pentru toate nepoatele cu două tentative de suicid la activ dar care vor neaparat să ajungă comisărese. Iar despre cei de la fostul celebru „doi ş-un sfert”, actualul DIPI (poliţia internă a Ministerului de Interne, cea care trebuie să asigure sănătatea sistemului) s-a dus buhul demult că se ocupă mai mult de afaceri, de spionat politicieni şi de făcut dosare pentru eliminarea ofiţerilor incomozi. De ce spun că este boală de sistem dacă până aici a fost vorba doar despre Poliţie? Păi fiindcă situaţia este asemănătoare în mai toate instituţiile statului, în Consilii Judeţene, în Universităţi, în direcţii şi inspectorate. Aşa poate înţelegem mai uşor de ce aproape niciun funcţionar nu ştie să rezolve o problemă cetăţenească simplă până nu se uită pe proceduri sau nu îşi întreabă şeful, de ce primim înştiinţări aiuritoare de la ANAF sau de ce ni se pun diagnostice infirmate la fiecare nou set de analize. De ce, adică, ne împiedicăm de incompetenţă, lipsă de responsabilitate şi, nu în cele din urmă, de prostie pe la cele mai multe ghişee la care avem treabă.
Se încarcă...