Incompetenţa politicienilor nu mai poate fi pusă la îndoială, în ciuda faptului că încearcă de ani de zile să-şi spele imaginea. Dar, în virtutea apucăturilor mioritice, încearcă să câştige capital de imagine nu prin acţiuni concrete, menite să aducă bunăstarea promisă aleşilor odată la patru ani, ci prin a demonstra, cu cifre şi fapte, că cei care sunt la putere azi sunt mult mai buni decât cei de ieri. Şi cu certitudine cei mai buni dintre cei mai buni. Alegătorul de rând trebuie să înţeleagă că se poate mai rău şi că va fi bine dar nu astăzi ci într-un viitor ce este tot mai îndepărtat cu zi ce trece. Dar aveţi noroc cu noi, că dacă erau ceilalţi… Săptămâna a debutat cu un incident care, într-o altă perioadă istorică, ar fi fost interpretat drept semn al sfâşitului lumii. Apele răului Săsar s-au colorat în roşu. Un roşu aşa de intens că ducea cu gândul la sânge. Imaginile şocante au împânzit reţelele de socializare şi canalele de ştiri determinând o reacţie din partea autorităţilor. Chemaţi să verifice ce se întâmplă, cei de pe la Mediu au oferit explicaţii care se bat cap în cap. Unii au spus că fenomenul deja nu mai surprinde, fiind vorba despre mâlul care provine dintr-o mină dezafectată şi ecologizată de ceva vreme. Nu poţi să nu te întrebi cât de serioasă a fost ecologizarea la care se tot face referire. Şi răspunsul e cât se poate de clar. Nu s-a făcut nimic. S-au alocat nişte bani pentru lucrări fictive şi grosul paralelor a fost încasat de către cine trebuie, veşnica suveică cu finanţe, visul oricărui individ ajuns la conducerea ţării. Alţii spun că fenomenul nu e nou şi că de vreo cincizeci de ani se tot repetă astfel de incidente. Bine, pe atunci explicaţia era dată de mineritul intens, dar acum cine e de vină? Proasta ecologizare ar fi o explicaţie pertinentă, dar pe care autorităţile se tem să o ia în calcul. Se tot vorbeşte de faptul că fauna şi flora Săsarului au intrat într-un proces de refacere lentă, iar asta ar trebui să ne bucure, lăsaţi voi deoparte apele sângerii. În rest… Ce dacă localnicii fac sesizări peste sesizări? Autorităţile pasează responsabilitatea şi se felicită pentru realizări, mulţumind în surdină paravanului mediatic cu pedofilul de la Poliţie. Sunt voci care spun că nu se întâmplă, de fapt, nimic. Aşa, se mai colorează apa în roşu… Natura are ciudăţeniile ei, ce tot vorbiţi despre dezastru ecologic? Nici vorbă de aşa ceva… Nu e primul dezastru ecologic cauzat de incompetenţa autorităţilor. Prin 2001, apele râului Siret au avut parte de o poluare masivă din cauza unor depozite de substanţe toxice gestionate prost. În loc de măsuri concrete, autorităţile de atunci – la fel de implicate şi responsabile ca cele din ziua de azi – cereau populaţiei să se liniştească. Atunci când apele Siretului vor întâlni apele Bistriţei, curate şi limpezi, efectul toxinelor va fi neutralizat. Nu diluat (cum s-ar fi întâmplat de fapt) ci neutralizat. Oricine a văzut apele Bistriţei în acea perioadă ştie că erau aşa de poluate că nici cele mai dure specii de broaşte nu aveau curajul să trăiască acolo. Apa din Bistriţa arăta mai degrabă ca o bere ciudată; avea până şi două degete de spumă toxică. E drept că de atunci situaţia s-a îmbunăţit, dar nu datorită implicării autorităţilor – e bun şi dezastrul economic la ceva. Plătim taxe peste taxe, plătim taxă de poluare pentru maşini. Plătim timbru verde. Ce se întâmplă cu aceşti bani, nimeni nu ne spune. Până la urmă nu suntem decât plătitori de taxe, de ce s-ar obosi cineva să arunce cu explicaţii pertinente în contribuabili? Dezastrul e prezent peste tot, nu doar în râul Săsar despre care deja nu se mai vorbeşte. Dezastru la Sănătate, dezastru la Educaţie, dezastru la Interne şi pe unde se mai poate. Un dezastru care ne afectează pe toţi şi pentru care plătim. Ne plângem că lucrurile merg prost, dar nu ne îngrămădim să le cerem socoteală celor care ar trebui să gestioneze banii şi mediul. Mina din care ar proveni poluanţii a fost ecologizată cu ani în urmă; indiferent ce s-a întâmplat acolo faptele s-au prescris, banii au fost încasaţi şi poate trimişi pe alte meleaguri. Noi, cei care mai avem curajul să trăim în ţara asta, aşteptăm plini de resemnare vremuri mai bune. Asta în condiţiile în care peste tot se văd semnele dezastrului.