marți, mai 6, 2025
AcasăLocalȘOCANT. Tânăr băut implicat într-un accident cu mopedul, în toiul nopții, la...

ȘOCANT. Tânăr băut implicat într-un accident cu mopedul, în toiul nopții, la Dorohoi

Un accident rutier produs în toiul nopții, pe o stradă din municipiul Dorohoi, a scos la iveală o situație extrem de gravă – un tânăr a fost surprins circulând fără permis, sub influența alcoolului, și a ajuns direct la spital după ce a pierdut controlul mopedului și s-a izbit violent de un cap de pod.

Incidentul s-a petrecut în dimineața zilei de 6 mai 2025, în jurul orei 3, iar polițiștii au fost sesizați imediat după producerea accidentului. La fața locului s-au deplasat agenții rutieri din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, care au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului.

„La data de 6 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul că pe o stradă din municipiul Dorohoi s-a produs un accident de circulație”, au transmis reprezentanții Poliției.

Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că tânărul, domiciliat în municipiul Dorohoi, conducea un moped și, cel mai probabil din cauza vitezei sau a lipsei de experiență, a pierdut controlul asupra direcției de mers, izbindu-se direct într-un cap de pod. În urma impactului, acesta a suferit mai multe leziuni și a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Surprizele nu s-au oprit aici pentru că, în urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au descoperit că tânărul consumase alcool, aparatul indicând o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și mai grav este faptul că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Anchetatorii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
14.4 ° C
14.4 °
12.6 °
73 %
2.9kmh
100 %
mar
16 °
mie
12 °
J
11 °
vin
11 °
S
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În sfârșit s-au făcut secții de votare pentru cei care nu mai sunt printre noi, dar încă sunt în registrul electoral.

EDITORIAL

Când justiția începe să miroasă a tocmeală, ceva e profund stricat în sistemul care ar trebui să fie stâlpul dreptății într-o societate. Ultimul caz...

EPIGRAMA ZILEI

E ziua-n care Nu scot mașina din parcare Pentru că un neterminat De vreo trei ore m-a blocat...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...