luni, mai 19, 2025
AcasăLocalDescinderi în Unțeni și Tudora. Arme și muniție confiscate de polițiști

Descinderi în Unțeni și Tudora. Arme și muniție confiscate de polițiști

Polițiștii continuă verificările privind regimul armelor și munițiilor în județ

Luni, pe 5 mai 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat mai multe acțiuni de control în comunele Unțeni și Tudora, în cadrul unei operațiuni ce au vizat respectarea regimului legal privind deținerea armelor și a muniției.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite două arme de culoare neagră, de tip lung, alături de două cutii cu muniție aferentă. Persoanele la care au fost găsite acestea nu dețineau autorizațiile necesare pentru a deține, purta sau folosi arme letale sau neletale, dar și muniția aferentă.

„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție.

Acțiunile de acest tip fac parte dintr-un efort mai amplu al polițiștilor de a preveni incidentele legate de folosirea ilegală a armamentului și de a asigura siguranța cetățenilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.8 ° C
7.8 °
7.6 °
91 %
2.2kmh
93 %
lun
20 °
mar
16 °
mie
21 °
J
23 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E cam ca la vot, ia să încercăm, să vedem ce se întâmplă.

EDITORIAL

Cum acest text este redactat înainte ca rezultatul final al alegerilor să fie cunoscut, nu mă voi hazarda în pronosticuri. Cu atât mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

De greșesc, scuze, pardon, Dar așa îmi pare mie: Că e băiat de salon... Salon de psihiatrie!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...