A fugit şi Alina Bica. E drept că încă nu se vorbeşte despre fugă, dar până la urmă asta e. După Ghiţă şi Mazăre a fugit şi fosta şefă a DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism). Alina Bica nu s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la procesul în care este judecată alături de Adriean Videanu. Avocatul acesteia a anunţat cu nonşalanţă că Bica e plecată în Costa Rica, unde are de gând să lucreze ca avocat. Ceva mai înainte apărarea a depus în instanţă acte medicale din care reieşea că fosta şefă de la DIICOT a suferit un accident în Spania şi, prin urmare, nu se poate prezenta la proces. S-au câştigat câteva săptămâni. Acum s-a cam lămurit situaţia. Alina Bica e în Costa Rica, una dintre puţinele ţări cu care România nu are tratat de extrădare. Adică e puţin probabil să mai revină în ţară. Mai ales că a făcut rost de două condamnări cu executare în două din procesele în care este judecată. E drept că sentinţele nu sunt definitive, dar la câte dosare are e destul de posibil să nu scape basma curată. Şi nu e vorba doar de Bica. În dosarele respective sunt implicate personaje „cu greutate” din politică, lumea afacerilor sau cea interlopă, prin urmare Bica a devenit un subiect sensibil pentru mulţi. Şi pentru a nu deveni cu adevărat stânjenitoare i s-a facilitat plecarea într-o ţară în care extrădarea n-o poate afecta. Bica susţine că are probleme de sănătate. Aşa o fi; în ziua de azi cu greu mai găseşti un om sănătos. Sănătatea trebuie păstrată şi îngrijită şi una dintre cele mai straşnice recomandări în privinţa asta e să te ţii departe de locuri răcoroase, umede şi în care domină înghesuiala. De ce nu s-o fi internat şi ea, ca tot parvenitul mioritic, pe la vreo clinică din Austria sau din Turcia? Răspunsul e evident. Aceste state au tratate de extrădare şi se ştie că extrădarea nu face foarte bine la sănătate. Alina Bica este un subiect delicat. Declaraţiile ei ar putea provoca neplăceri multora dintre puternicii zilei care îşi permit să se bată cu pumnul în piept doar pentru că Bica încă n-a deschis gura. Tocmai de aceea i s-a netezit calea spre orizonturi mai însorite şi de unde extrădarea către România este aproape imposibilă. Există persoane implicate în dosare cu miză mult mai mică pentru care n-a fost ridicat controlul judiciar. Au interdicţie de a părăsi România deşi în cazul lor instanţa nu s-a pronunţat. În ceea ce o priveşte pe Bica, deşi a fost condamnată în două dosare, autorităţile au fost cât se poate de înţelegătoare şi n-au considerat că ar fi necesar să i se interzică ieşirea din România. Bâlbă a autorităţilor? Eroare de comunicare? Indulgenţă de care s-a profitat la modul cel mai grosolan? Cred că mai degrabă putem vorbi despre complicitate. Cum spuneam şi mai sus, Bica deţine răspunsuri la anumite întrebări, dar şi dovezile care pot înfunda pe mulţi. Aşa că s-a optat pentru varianta mai comodă. I s-a oferit cadrul legal să poată pleca din ţară. Şi Bica a plecat. După ce informaţia a apărut în presă, fosta şefă de la DIICOT a făcut unele declaraţii din care trebuie să se înţeleagă că nu e vorba de nicio fugă. Praf în ochi, nimic altceva. Doar încearcă să mai câştige ceva timp. Timpul, care le vindecă şi le prescrie pe toate. Aproape pe toate… Din ce în ce mai multe personaje controversate, asupra cărora planează ameninţarea puşcăriilor insalubre, aleg să fugă din ţară. Şi reuşesc. Cu complicitatea autorităţilor. Care ştiu ele ce ştiu. Normal, statul paralel este de vină. Şi Soros…
A plecat şi Bica. În Costa Rica – Ciprian MITOCEANU scriitor
De MonitorulBT
0

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Editorial
Rusia ne-a returnat AUR-ul. Atacul Rusiei asupra Poloniei, turnesol pentru Simion – Cristian Pantazi, jurnalist
Redacţia -
„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...
Editorial
Mai întâi, omoară știrile. Apoi, fă ce vrei – Cătălin MORARU, redactor șef
Redacţia -
Aveam de gând să scriu despre dispariția jurnalismului de bună credință, aspect văzut ca o necesitate de clasa politică, aproape în integralitatea ei, ca...
Editorial
Taxe europene, servicii românești – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
În încercarea disperată de a echilibra un buget din ce în ce mai costeliv, guvernanții au sporit birurile pe pensii, deși este și incorect,...
Editorial
Trepădușii – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Recent, un fotbalista de la FCU Craiova, Vladislav Blănuță, cetățean al Republicii Moldova, s-a transferat la echipa ucraineană Dinamo Kiev. Până aici, toate bune...
Editorial
Exerciții de imagine – Virgil COSMA, jurnalist
Redacţia -
Patru moțiuni de cenzură într-o singură zi. George Simion pare să fi reinventat fitness-ul parlamentar: „azi facem seturi, nu repetări”. Dacă nu reușește să...
Editorial
Pe când un film deștept despre Maria Tănase? – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Nu am fost niciodată de acord cu ideea că în trecut am avut mari actori și acum e secetă totală! Nimic mai fals. Avem...
Editorial
Pizza politică, cine plătește și cine se îndoapă – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
România trebuie să facă față unui moment cât se poate de delicat, însă se pare că nota de plată va fi decontată tot de...
Editorial
Dictatura proștilor nu este democrație – Dumitru MONACU, scriitor
Redacţia -
Sufocați aproape un semicentenar de o cruntă și apăsătoare dictatură, românii au văzut în democrație suprema formă de organizare a societății când de fapt,...
Editorial
Protest pentru lideri, nu pentru sindicaliști– Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
România e un balamuc total, și asta nu e ceva de dată recentă, e ceva ce s-a cronicizat într-un asemenea hal încât a căpătat...
Editorial
Confuzii fiscale
Redacţia -
În politica românească, paradoxul a devenit regulă. Cazul eliminării impozitului de 1% pe cifra de afaceri pentru multinaționale este doar cel mai recent episod...
Editorial
Jelania lui Emil Constantinescu, cel care ne-a făcut cadou încă un Iliescu – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Redacţia -
La timpul potrivit, l-am votat pe Emil Constantinescu cu amândouă mâinile și atunci când a fost declarat învingător am crezut sincer că, în sfârșit,...
Editorial
Verba volant, scripta manent – Cătălin MORARU, redactor șef
Astăzi citiți ultima ediție tipărită a Monitorului de Botoșani. Vom continua în mediul online, pe site-ul nostru și pe paginile noastre de pe rețele...
Editorial
Ordinea și disciplina de partid – Dumitru MONACU, scriitor
Pentru diminuarea și eventual eradicarea haosului instituțional din România este mare nevoie ca pe lângă alte măsuri să fie implementată cu multă sârguință și...
Editorial
De ce pensii trebuia să se ocupe și de care s-a ocupat – Ciprian MITOCEANU, scriitor
Mai în glumă, dar mult mai în serios, am cam ajuns să mă tem de reformă. Pentru că toate măsurile cu pretenții reformatoare luate...
Editorial
Pasul mic de la informație la prostie – Dumitru MONACU, scriitor
Unul dintre principalele motoare ale dezvoltării și emancipării omenirii este, fără doar și poate, informația. Un adevăr cunoscut în detaliu de bogata familie Rothschild,...
Editorial
Simfonia distrugerii – Virgil COSMA, jurnalist
Cu peste 30 ani în urmă, David Mustaine, genialul lider al trupei de rock Megadeth, compunea o piesă care s-a dovedit a fi premonitorie....
Botoșani
cer fragmentat
17.8
°
C
18.8
°
16.6
°
65 %
1.3kmh
78 %
D
17
°
lun
21
°
mar
25
°
mie
15
°
J
20
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Redacţia -
„Înarmarea iluzorie și escaladarea conflictului în Ucraina, pe termen nedeterminat, nu va duce decât la mai multe atacuri. Românii și ceilalți europeni sunt sătui...
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...