spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăPrima PaginăLovitură uriaşă într-un cuib de hoţi

Lovitură uriaşă într-un cuib de hoţi

Operaţiune de proporţii organizată ieri de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, pentru capturarea hoţilor care au făcut ravagii în judeţ în ultimele trei luni. După mai multe investigaţii derulate cu sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale, anchetatorii au reuşit să afle unde se ascundeau aceştia şi s-au dus peste ei cu mascaţii.

Descinderile au avut loc ieri, când peste 30 de poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, au efectuat 11 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Botoşani şi a comunelor limitrofe, şi una în municipiul Satu Mare, ţinta fiind locuinţele folosite de suspecţi. „Activităţile, care s-au derulat şi cu sprijinul jandarmilor, au loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada septembrie 2017 – ianuarie 2018, persoanele bănuite ar fi pătruns prin efracţie şi sustras bunuri din mai multe locuinţe, societăţi comerciale şi cabinete medicale de pe raza judeţului Botoşani, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională fiind de aproximativ 20.000 de lei”, a anunţat ieri Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoşani.

Cu ocazia percheziţiilor, poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor aparatură electronică, telefoane mobile, laptopuri, înscrisuri şi sume de bani, o parte din aceste bunuri provenind din furturi. De altfel, o parte dintre laptop-urile ridicate ieri în urma percheziţiilor ar fi fost furate la sfârşitul săptămânii trecute din incinta unor cabinete medicale de pe strada Independenţei.

 

Jafuri plănuite în detaliu

 

Ancheta vizează în principal cinci indivizi specializaţi în furturi, care ar fi făcut ravagii prin judeţ, la sfârşitul lui 2017 şi începutul acestui an. Ieri însă, au fost ridicate şi conduse la audieri opt persoane, însă numele acestora şi faptele comise nu au fost făcute publice, întrucât investigaţiile erau în toi. Poliţiştii voiau să afle dacă nu cumva aceştia au beneficiat şi de sprijinul altor persoane în organizarea spargerilor şi în valorificarea bunurilor sustrase.

Ieri, înainte de închiderea ediţiei, în baza probatoriului administrat, anchetatorii luau în calcul emiterea a cinci-şase ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore pe numele unor făptaşi. Potrivit unor surse neoficiale, suspecţii acţionau numai după planuri bine puse la punct. Mai întâi se interesau de bunurile pe care le-ar putea fura, de valorile aflate în interior, inspectau zonele, vedeau care erau punctele vulnerabile şi abia ulterior treceau la fapte. Fiecare membru al grupării ştia foarte bine ce are de făcut, iar spargerile aveau loc în doar câteva minute. Dacă vedeau că nu pot fura ce şi-au propus, hoţii nu zăboveau prea mult ci preferau să dispară. „Cercetările se derulează sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi tentativă la furt calificat”, a mai declarat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoşani.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Sebastian GHEORGHIU

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...