marți, aprilie 16, 2024
AcasăPrima PaginăPuşcărie pentru şofat la beţie

Puşcărie pentru şofat la beţie

Din cauza berii, un dorohoian a ajuns după gratii. Prins de două ori băut la volan, acesta a fost trimis în judecată de fiecare dată şi condamnat la închisoare cu executare. Sentinţa definitivă a fost pronunţată marţi de Curtea de Apel Suceava, Sorin P., în vârstă de 30 de ani, fiind ridicat tot ieri de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale şi încarcerat pentru executarea pedepsei. Povestea tânărului pare de necrezut, însă magistraţii nu au avut cum să mai închisă ochii.

În fapt, în noaptea de 30 august spre 1 septembrie 2014, tânărul a fost surprins de poliţişti la volanul unui BMW circulând pe sensul interzis al aleii Cristalului din municipiul Dorohoi, drum public cu sens unic. Când l-au tras pe dreapta pentru a-l sancţiona, poliţiştii au realizat că tânărul mirosea a băutură şi i-au cerut să sufle în etilotest, însă dorohoianul a refuzat, declarând că nu vrea să meargă nici la spital pentru stabilirea alcoolemiei.

A urmat un dosar penal, iar în timpul anchetei Sorin P. a recunoscut că în ziua precedentă băuse aproape un litru de bere şi a refuzat testarea alcoolemiei fiindu-i frică de eventualul rezultat, sperând că totuşi nu se va întocmi dosar penal.

Trimis în judecată, el a fost condamnat la opt luni de închisoare, dar magistraţii au dispus amânarea aplicării pedepsei, stabilindu-i un termen de încercare de doi ani. Perioada expira luna aceasta, însă în aprilie 2016 Sorin P. a recidivat.

El a băut două beri şi a plecat din nou cu maşina, fiind oprit de poliţişti pe bulevardul George Enescu din Suceava. De data aceasta el a suflat în etilotest, însă concentraţia a fost de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la spital, iar buletinul de analiză toxicologică a indicat o alcoolemie de 1,00 g‰ la proba I, respectiv de 0,85 g‰ la proba II.

Trimis din nou în judecată, Sorin P. a recunoscut totul, dar a fost condamnat din nou – tot la opt luni de închisoare, însă, când i-au verificat cazierul, magistraţii au descoperit condamnarea veche. Mai mult, isprava din Suceava fusese comisă chiar în interiorul termenului de încercare. Prin urmare, pedepsele au fost contopite şi astfel a rezultat o condamnare de 10 luni şi 20 de zile de închisoare în regim de detenţie.

Dorohoianul a contestat-o imediat la Curtea de Apel Suceava, sperând că va obţine clemenţă din partea judecătorielor, dar acţiunea lui a fost respinsă ca nefondată. După numai câteva ore de la pronunţarea sentinţei definitive, tânărul a fost ridicat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Dorohoi şi încarcerat în baza mandatului de executare a pedepsei.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Sebastian GHEORGHIU

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
13.8 ° C
13.9 °
11.6 °
73 %
5.8kmh
75 %
mar
14 °
mie
11 °
joi
6 °
vin
11 °
sâm
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...